Dragii mei prieteni, avem 26 de ani în sfârşit

Unii dintre voi ar putea crede ca au 25 sau 28 şi asa mai departe, alte astfel de vârste oarecare. Dar nu. Vă spun eu, avem 26. Douăzecişişase, ce te-am mai aşteptat. Te visam încă din clasa a şaptea sau a câta o fi fost, cu nostalgie deja, ştiind că o să ajung o fetiţă speriată într-un corp matur, insuficient "realizată", fără nici cea mai vagă idee. Mă uit la figura mea în reflexia din geamul metroului, mă compar cu ceilalţi călători. În ultimii ani, par o femeie de douăzeci şi ceva de ani, ceea ce n-o să accept niciodată. Am haine mature, care par moderne şi tinereşti, dar habar n-aveţi voi cât de modern şi tineresc mă îmbrăcam acum zece ani. Aia era adevărata treabă. Am haine de firmă, am sâni, am o poşetă de bun gust, am două telefoane mobile. Nu mai am curaj să stau pe jos în metrou, ca acum zece ani.

Ne-am făcut mari. Acum e vremea ca totul să fie normal. Dacă ai un job bine plătit, e normal, doar ai 26 de ani. Dacă plăteşti bilet întreg la muzee, e normal, doar îţi permiţi, cu salariul tău mare. Dacă nu mai mergi cu cortul la mare, e normal, doar ai şi tu o vârstă, nişte pretenţii. Dacă ai fost în toate locurile mişto de care ai auzit, e normal, doar ai avut tot timpul din lume. Dacă ai văzut juma de Europă, e normal, toţi prietenii tăi au făcut la fel. Dacă îţi bagi în venă, tot e normal, eşti destul de matur şi responsabil ca oamenii din jur să nu se mai îngrijoreze, o să-ţi revii tu.

Nu te mai excită nimic. Şi dacă la 18 ani erai dispus să încerci orice, acum nu mai eşti la fel de curajos, mai ales că lucrurile nemaifăcute, nemaivăzute, interzise trec de toate barierele tale mentale, doar dacă nu eşti dispus să te apuci de sex dubios, să vinzi droguri sau să voluntariezi în Africa fără vaccin. Şi ar mai fi câteva lucruri.

Şi totuşi am o grămadă de planuri, şi totuşi părul meu arată mai bine ca niciodată (vă spun, arăta groaznic). E prima oară în viaţă când am purtat pantaloni scurţi, really scurţi, o vară întreagă. E prima oară când nu mă mai simt vinovată când dau bani pe diverse chestii. Ştiu tot ce trebuie să fac, am prieteni foarte bine îmbrăcaţi şi am noptieră, pat şi dulap noi, toate albe. Am terminat toate şcolile din lume, pot în sfârşit să fac chestii pentru mine. Pot sa stau degeaba. Pot să mă trezesc sâmbăta şi să mănânc un pepene luat din banii mei. Pot să mă uit pe geam, pot să iubesc un băiat. Pot să ies seara cu prietenii mei maturi care fac glume bune, putem să fim responsabili pentru noi înşine şi nimeni nu trebuie să fie acasă la o anumită oră. Poate trebuie să fie la o altă petrecere dar, în general, suntem cu toţii absolut independenţi. Nu ne întreabă nimeni nimic. Nu mă apasă nimic. Tot ce fac e corect, tot ce fac e bine, nimic nu are cum să fie greşit, pentru că nu mă trage nimeni la răspundere, conştiinţa mea e de acord cu mine. Pielea mea e fină, unghiile mele sunt făcute.

A fost un drum lung, dar am ajuns. Suntem aici cu toţii. We are finally drinking in LA.