Călătorul mâner

Când se urcă în tramvai şi se aşează pe un scaun, călătorul român devine o piesă de mobilier, o componentă a scaunului. Mai ales pentru călătorii care stau în picioare. Ei îşi depun sacoşele şi geamantanele pe pantofii omului care stă jos, se freacă de el, aproape că îi pun mâna pe umăr ca să se sprijine. În nicio altă situaţie fundul unui străin nu este mai aproape de faţa altuia.

Să nu mai vorbim se situaţia în care doi străini se poziţionează lângă omul aşezat pe scaun. Atunci acesta nu doar că va auzi poveşti scârboase pe care nu-şi dorea să le ştie, dar va fi scuipat, supus unor valuri de usturoi, vor cădea peste el bucăţi de mâncare, ca să nu mai vorbim de mătreaţă.

Aşa e şi în viaţă, prietenii mei fără pene. Poţi alege să stai în picioare şi să arunci cu bucăţi de porumb peste ceilalţi sau să îţi asumi rolul pasiv al leneşului de scaun care trebuie să-şi scuture permanent porumbul de pe umeri.