Ce vremuri

Eu în mintea mea sunt foarte sportivă.
Am un abdomen de invidiat şi dau cinci şase ture de parc zilnic
Sar de la etajul trei direct la doi
Plutesc peste balcoane ca o gimnastă a termopanelor
Atunci când rămân încuiată pe dinafară.

În realitate nu fac nimic din toate astea
În realitate am stat în pat
Timp de o lună încheiată.
Cu piciorul stâng fracturat
La osul metatars 5.
Aşa că
Nu mai fug pe scări
Nu mai stau în mâini.

Eu în mintea mea sunt o tânără fată.
Pot să fac greşeli
Pot să absentez nemotivat
Să nu mă gândesc la viitor
Pot să mă îmbrac scandalos.

În realitate sunt o femeie în toată firea
Care nu face mizerie pe jos
Care se poartă frumos
Şi face ordine în dulap, printre cămăşi.

Voi mai ştiţi când îi înjuram pe nenorociţii naibii care aveau bani să mănânce la masă în Vama Veche?
Mai ştiţi când am făcut chetă pentru alcool şi am dat toţi banii pe gogoşi cu ciocolată?
Când am dormit pe partea cealaltă a Dunării cu picioarele în cenuşa focului ca să rezistăm până dimineaţă?
Când a ieşit omul sticlos din apă, ca un erou, ca o stafie, ca un miracol?
Când nu ne era frică de nimic? Când n-aveam nimic de pierdut?
"Prin tricou, ca şi prin şal, bumbii ei ca de metal".
Mai ştiţi când scriam cu stiloul? Când miroseam a oameni foarte tineri, când corpurile noastre n-aveau nici un defect, când ne puteam arunca în orice râu fără frică de boli, când ne puteam săruta cu oricine, când ne-am urcat 10 oameni într-un matiz, când ne ameninţau băieţii cu bătaia pe străzi?
Când ne urcam pe acoperişuri şi ne uitam la stele de acolo, când ne aşezam pe jos prin curţile instituţiilor statului, când nu răceam niciodată, când am cumpărat primul pachet de ţigări?
Când plecam nopţile din camera de cămin ştiind că n-ar trebui, când ne duceam în Tineretului cu numai o conservă de ton in rucsac, ca să facem cele mai nasoale greşeli?
Când o eşarfă găsită în bancă la facultate era de-ajuns? Când 5 lei găsiţi pe jos erau încă o seară, încă o bucurie, încă o viaţă câştigată?
Când nu puteam sta în casă, când trebuia să facem ceva rău?
Când eram gata să ne mutăm într-un falanster din Spania, când vorbeam cu oricine, oricât ar fi fost de murdar?
Când simţeam pământul de la începutul lumii în palmă, numai dacă-l atingeam?

Ce vremuri.