Writer of Fictions

Ce vremuri

2011-10-28T16:44:00.007+03:00

Eu în mintea mea sunt foarte sportivă.
Am un abdomen de invidiat şi dau cinci şase ture de parc zilnic
Sar de la etajul trei direct la doi
Plutesc peste balcoane ca o gimnastă a termopanelor
Atunci când rămân încuiată pe dinafară.

În realitate nu fac nimic din toate astea
În realitate am stat în pat
Timp de o lună încheiată.
Cu piciorul stâng fracturat
La osul metatars 5.
Aşa că
Nu mai fug pe scări
Nu mai stau în mâini.

Eu în mintea mea sunt o tânără fată.
Pot să fac greşeli
Pot să absentez nemotivat
Să nu mă gândesc la viitor
Pot să mă îmbrac scandalos.

În realitate sunt o femeie în toată firea
Care nu face mizerie pe jos
Care se poartă frumos
Şi face ordine în dulap, printre cămăşi.

Voi mai ştiţi când îi înjuram pe nenorociţii naibii care aveau bani să mănânce la masă în Vama Veche?
Mai ştiţi când am făcut chetă pentru alcool şi am dat toţi banii pe gogoşi cu ciocolată?
Când am dormit pe partea cealaltă a Dunării cu picioarele în cenuşa focului ca să rezistăm până dimineaţă?
Când a ieşit omul sticlos din apă, ca un erou, ca o stafie, ca un miracol?
Când nu ne era frică de nimic? Când n-aveam nimic de pierdut?
"Prin tricou, ca şi prin şal, bumbii ei ca de metal".
Mai ştiţi când scriam cu stiloul? Când miroseam a oameni foarte tineri, când corpurile noastre n-aveau nici un defect, când ne puteam arunca în orice râu fără frică de boli, când ne puteam săruta cu oricine, când ne-am urcat 10 oameni într-un matiz, când ne ameninţau băieţii cu bătaia pe străzi?
Când ne urcam pe acoperişuri şi ne uitam la stele de acolo, când ne aşezam pe jos prin curţile instituţiilor statului, când nu răceam niciodată, când am cumpărat primul pachet de ţigări?
Când plecam nopţile din camera de cămin ştiind că n-ar trebui, când ne duceam în Tineretului cu numai o conservă de ton in rucsac, ca să facem cele mai nasoale greşeli?
Când o eşarfă găsită în bancă la facultate era de-ajuns? Când 5 lei găsiţi pe jos erau încă o seară, încă o bucurie, încă o viaţă câştigată?
Când nu puteam sta în casă, când trebuia să facem ceva rău?
Când eram gata să ne mutăm într-un falanster din Spania, când vorbeam cu oricine, oricât ar fi fost de murdar?
Când simţeam pământul de la începutul lumii în palmă, numai dacă-l atingeam?

Ce vremuri.

Money-using humans

2011-06-16T17:07:00.003+03:00

Am fost la mare şi am cunoscut un om care nu foloseşte bani. Care nu foloseşte bani. De un an.
L-am întrebat ce mănâncă. A zis că mănâncă mâncare.
Avea două sticle de vin şi făcuse duş în Constanţa.
Mâncarea, băutura, drumurile se aşterneau în faţa lui pentru că le cerea.
În restaurante, cafenele, casele oamenilor, în tomberoane, pe marginea şoselelor totul se întâmplă aşa cum trebuie.
Şi-şi mai luase şi gagica cu el.

Oamenii sunt buni cu tine dacă eşti un finlandez care călătoreşte prin lume fără bani.

"În lumea noastră echilibrată, bogăţia mea este sigur sărăcia altui om. Şi atunci de ce să ne mai folosim de această convenţie numită bani?"

Lui Tomi nu-i mai e frică
de viitor
de ce-o să spună gagica, părinţii, vecinii
de ce-o să poarte la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului
de benzină
de mobila neasortată
de ţevile ruginite din baie
de alarma de dimineaţă
de boli
de prea multă sare în mâncare
de oboseală cronică
de dentist
de nunţi
de ploaie
de viitoarele alegeri
de prăjeli şi grăsimi
de lipsa de mişcare
de mirosul de transpiraţie
de standarde si proceduri
de evaluări
de salarii
de cadouri de ziua ta
de planuri de vacanţă cu familia şi prietenii
de eşec
de religie
de viaţă
de comparaţii
Lui Tomi ni-i mai este frică de nimic.

Între timp, noi ne străduim să rezolvăm taskuri cât mai eficient. Să te speli pe dinţi e un task, să te dai cu deodorant, să ieşi la bere şi să comanzi pizza. Foloseşti o aplicaţie ca să poţi să-ţi cumperi săpun şi mâncare. Mă şi enervez. Aş vrea să citiţi postul ăsta chiar acum, este foarte bun http://douagroenlandeze.wordpress.com/2011/06/09/hop-si-asa/

Tomi's FAQs http://www.tomiastikainen.com/contact/faq/

Post scriptum. Chiar în aceeaşi zi am găsit două cărţi de Bukowski abandonate pe plajă şi le-am luat acasă.

Semne ale întineririi

2011-05-27T17:50:00.002+03:00

Azi am căutat versurile de la o piesă pe internet, ceea ce consider a fi un semn clar de tinereţe.

Mi-ar plăcea să desenez

2011-05-23T12:49:00.006+03:00

Mi-ar plăcea foarte mult să desenez, doar că nu am culori în casă, poate doar un tub albastru pe care l-am uitat de tot în sertar. Hârtiile colorate s-au terminat de mult, le-am folosit pe toate pentru citirea apometrelor, spre disperarea administratorei, care nu a apreciat creativitatea mea.

Aş vrea să-i desenez pe prietenii mei făcând lucruri pe care mama lor nu i-a lăsat să le facă în casă când erau mici: fotbal în sufragerie, trick-uri cu bicicleta pe canapea sau tras cu pistolul în punga cu chiloţi. Mă aştept să vină vremuri bune, vremuri pe care le-aş putea desena, unele care nu vin decât vara.

Ca atunci când asfaltul era cald şi noaptea plutea peste sălcii ca o perdea de tifon. Sau ca atunci când fluturau pânzele deasupra capetelor noastre şi stăteam de vorbă ore în şir. Sau ziua cand părul mi se blonzise rău de tot de la soare şi m-am asezat pe spătarul unei bănci ca să vorbesc cu nişte necunoscuţi.

Aştept să ne întindem pe jos, să stăm în mâini, să ne băgăm degetele în făina, să vedem delfini şi să ne jucăm cu pisicile de pe stradă fără teama că ne vom murdări.

Mai bine spui nu

2011-05-17T16:00:00.004+03:00

Nu e ok
Să iei parte la concursuri inventate
Şi să te bucuri de asta cu colegii tăi cu feţe gri şi dinţi albiţi
să-ţi inventezi o fericire de om împlinit
când tu n-ai stat în viaţa ta până la ora închiderii în propriul tău corp.
Nu e ok să-ţi pui pe tapet zilele bune din tinereţe ca pe o fiinţă a ta prezentă
în timp ce-ţi adânceşti absenţa din lume plângând în baie.

Nu e ok
Să-ţi iei flori singură şi să te bucuri de asta
Să te dai cu fond de ten dimineaţa
să-ţi pierzi orice urmă de demnitate
Să aştepţi aprobare pentru tot ce faci, să nu pierzi ocazia de a aştepta un răspuns
să te frămânţi în gol ca un animal abia inventat, abia născut, un animal fără trecut, care nu-şi aduce aminte de el.

Nu e ok
Să zâmbeşti
Pentru că ai fost invitat, pentru ca ai fost validat, întâmpinat, fotografiat.

Mai bine refuzi invitaţiile
Mai bine renunţi
Restructurările, invenţiile, cablurile, directorii şi conferinţele naţionale n-au nicio importanţă
Pentru câmpul de maci care eşti
Câmpul de maci văzut din autocar
printr-un geam prăfuit
când dăduse primăvara pentru prima oară.

Ridică o mână a lehamite
Întoarce capul
Ia liftul şi du-te.

Salvează Vieţi!

2011-04-14T16:46:00.003+03:00

Ştiu că toată lumea e imunizată la boli şi că nimeni nu mai bagă în seamă sutele de mesaje venite pe mail. Nici pe mine nu prea mă interesa mai nimic, pentru că oricum n-aveam cu ce să ajut.

Lucrez pentru Salvează Vieţi de 4 luni şi nici aşa nu mă simţeam prea responsabilă pentru copiii bolnavi. Şi ieri m-am uitat la filmuleţele astea şi m-a apucat plânsul.

N-am mai scris de foarte mult timp pe blog, pentru că mi se părea ca n-am ce să mai scriu. Am, în sfârşit, ceva ce vreau să vedeţi. Aş vrea să vă rog să vă uitaţi la unul dintre filmele astea, de pe canalul Salvează Vieţi şi apoi să descărcaţi un formular pentru 2%. Puteţi să-mi scrieţi dacă vreţi ajutor.

www.salveazavieti.ro zice:

Redirectionati 2%. Salvati Vieti. Nu lasati acesti bani statului. Nu ar sti ce sa faca cu ei.

Anul trecut, doar 30% din cei care au avut posibilitatea sa redirectioneze 2% au facut-o.
Sa demonstram ca responsabilitatea sociala poate avea cote mai mari. Sa ne propunem ca anul acesta procentul celor care doneaza 2% poate creste pana la 50%. Un obiectiv ambitios. Dar care cu siguranta poate fi atins daca tu, eu, prietenul, colegul de langa noi face 3 pasi simpli:

descarca formularul 230 de aici
il completeaza cu datele lui
il trimite la Administratia de care apartine. Adresele aici

Am decis să devin un om mai bun

2010-11-12T19:10:00.003+02:00

A fi un fuckup este cel mai plăcut lucru din lume. Poţi să te şi lauzi cu asta, cam cum au făcut Amy Winehouse şi Kanye West. Da, frate, you know I'm no good, dar ce-ţi mai place de mine. Sunt omul care te târăşte în pădure, care te pune să opreşti pe marginea şoselei ca să tragi pe nas şi omul cu o vânătaie autoindusă cu unghia. Nu-mi ţin hârtiile în ordine, nu ajung niciodată la timp, nu mă ridic din pat când sună ceasul. Nu merg la filme, nu citesc ziare, nu mă duc la circ, la târgurile de carte, la întâlniri cu premii în bani, nu am trofee. Nu ţip, nu răspund, nu am o personalitate marcantă, nu vorbesc despre mine. Nu mi s-a întâmplat ceva absolut fabulos astăzi, nu mănânc fructe de mare şi nu merg la restaurantele faimoase din oras.

Nu mă interesează fustele cu flori, ceasurile colorate, maieurile bej de balerină, gentuţele cu baretă de lanţ şi balerinii satinaţi. Vreau doar să mă urc cu tine în maşină şi să mergem. Vreau să îmi bag mainile într-un castron cu făină, să mă întind pe jos în sufragerie şi să nu strâng trei săptămâni de pe jos pensulele şi vopseaua cu care am mâzgâlit noptiera. Dacă văd două pisici care se joacă pe gard, vreau să mă opresc şi să mă uit la ele zece minute, chiar acolo în stradă.

Oamenii mari trebuie să fie fuckups cu program. De exemplu - azi mi-am făcut treaba cum trebuie, am rezolvat toate taskurile, am interacţionat pe facebook cu câteva persoane cheie în industrie, merit să fiu un fuckup timp de 40 de minute. Apoi îmi voi călca costumul, voi pune în caserolă orezul pentru mâine şi mă voi culca.

Şi nu cred că treaba asta funcţionează prea bine. Cred că nu funcţionează deloc. Vă aştept cu întrebări şi sugestii.

Şosete!

2010-09-28T18:36:00.003+03:00

Dragi oameni şi pisici, vreau sa fac cunoscută dezaprobarea mea faţă de sandalele cu platformă purtate toamna cu şosete de lână cu model. Sau fără model. Am văzut zeci de combinaţii şi toate sunt la fel de urâte, just another fashion statement fără sens. Abia aştept să devină mainstream şi să le văd adaptate la gagicile de Rahova cu rupturi, cusături şi şosete adidasnike şase perechi la zece lei. Abia aştept să apara pe blogurile suedeze de fashion boshetarii români cu şosetele umflate şi zemoase sub papucii de plastic, aşa cum apăruseră acum vreo doi ani sacoşele de rafie la hipsterii scandinavi. Eu înţeleg că e frig iarna, dar viziunea şosetei ieşind prin partea din faţă a sandalei este pur şi simplu.

Scăpată de sub controlul profesioniştilor şi ajusă în mâinile piţipoancei, această modă va deveni o bombă atomică. Îmi este teamă să mă mai urc în autobuz.

Călătorul mâner

2010-09-03T10:36:00.003+03:00

Când se urcă în tramvai şi se aşează pe un scaun, călătorul român devine o piesă de mobilier, o componentă a scaunului. Mai ales pentru călătorii care stau în picioare. Ei îşi depun sacoşele şi geamantanele pe pantofii omului care stă jos, se freacă de el, aproape că îi pun mâna pe umăr ca să se sprijine. În nicio altă situaţie fundul unui străin nu este mai aproape de faţa altuia.

Să nu mai vorbim se situaţia în care doi străini se poziţionează lângă omul aşezat pe scaun. Atunci acesta nu doar că va auzi poveşti scârboase pe care nu-şi dorea să le ştie, dar va fi scuipat, supus unor valuri de usturoi, vor cădea peste el bucăţi de mâncare, ca să nu mai vorbim de mătreaţă.

Aşa e şi în viaţă, prietenii mei fără pene. Poţi alege să stai în picioare şi să arunci cu bucăţi de porumb peste ceilalţi sau să îţi asumi rolul pasiv al leneşului de scaun care trebuie să-şi scuture permanent porumbul de pe umeri.

Dragii mei prieteni, avem 26 de ani în sfârşit

2010-08-19T14:50:00.005+03:00

Unii dintre voi ar putea crede ca au 25 sau 28 şi asa mai departe, alte astfel de vârste oarecare. Dar nu. Vă spun eu, avem 26. Douăzecişişase, ce te-am mai aşteptat. Te visam încă din clasa a şaptea sau a câta o fi fost, cu nostalgie deja, ştiind că o să ajung o fetiţă speriată într-un corp matur, insuficient "realizată", fără nici cea mai vagă idee. Mă uit la figura mea în reflexia din geamul metroului, mă compar cu ceilalţi călători. În ultimii ani, par o femeie de douăzeci şi ceva de ani, ceea ce n-o să accept niciodată. Am haine mature, care par moderne şi tinereşti, dar habar n-aveţi voi cât de modern şi tineresc mă îmbrăcam acum zece ani. Aia era adevărata treabă. Am haine de firmă, am sâni, am o poşetă de bun gust, am două telefoane mobile. Nu mai am curaj să stau pe jos în metrou, ca acum zece ani.

Ne-am făcut mari. Acum e vremea ca totul să fie normal. Dacă ai un job bine plătit, e normal, doar ai 26 de ani. Dacă plăteşti bilet întreg la muzee, e normal, doar îţi permiţi, cu salariul tău mare. Dacă nu mai mergi cu cortul la mare, e normal, doar ai şi tu o vârstă, nişte pretenţii. Dacă ai fost în toate locurile mişto de care ai auzit, e normal, doar ai avut tot timpul din lume. Dacă ai văzut juma de Europă, e normal, toţi prietenii tăi au făcut la fel. Dacă îţi bagi în venă, tot e normal, eşti destul de matur şi responsabil ca oamenii din jur să nu se mai îngrijoreze, o să-ţi revii tu.

Nu te mai excită nimic. Şi dacă la 18 ani erai dispus să încerci orice, acum nu mai eşti la fel de curajos, mai ales că lucrurile nemaifăcute, nemaivăzute, interzise trec de toate barierele tale mentale, doar dacă nu eşti dispus să te apuci de sex dubios, să vinzi droguri sau să voluntariezi în Africa fără vaccin. Şi ar mai fi câteva lucruri.

Şi totuşi am o grămadă de planuri, şi totuşi părul meu arată mai bine ca niciodată (vă spun, arăta groaznic). E prima oară în viaţă când am purtat pantaloni scurţi, really scurţi, o vară întreagă. E prima oară când nu mă mai simt vinovată când dau bani pe diverse chestii. Ştiu tot ce trebuie să fac, am prieteni foarte bine îmbrăcaţi şi am noptieră, pat şi dulap noi, toate albe. Am terminat toate şcolile din lume, pot în sfârşit să fac chestii pentru mine. Pot sa stau degeaba. Pot să mă trezesc sâmbăta şi să mănânc un pepene luat din banii mei. Pot să mă uit pe geam, pot să iubesc un băiat. Pot să ies seara cu prietenii mei maturi care fac glume bune, putem să fim responsabili pentru noi înşine şi nimeni nu trebuie să fie acasă la o anumită oră. Poate trebuie să fie la o altă petrecere dar, în general, suntem cu toţii absolut independenţi. Nu ne întreabă nimeni nimic. Nu mă apasă nimic. Tot ce fac e corect, tot ce fac e bine, nimic nu are cum să fie greşit, pentru că nu mă trage nimeni la răspundere, conştiinţa mea e de acord cu mine. Pielea mea e fină, unghiile mele sunt făcute.

A fost un drum lung, dar am ajuns. Suntem aici cu toţii. We are finally drinking in LA.

Despre o femeie pe care n-am văzut-o niciodată

2010-08-04T10:47:00.003+03:00

Ea avea patru tatuaje uriaşe pe spatele gol, unduind peste coaste. Mergea cu metroul, vorbea tare şi mult la telefon. Avea două buze uriaşe, unse cu ruj de culoarea vinului sec şi doi ochi uriaşi, conturaţi cu negru, ca două jumătăţi de prună coaptă. Femeile din metrou o invidiau cu tot corpul, mai ales cu colţurile buzelor şi cu sprâncenele încruntate. Cele mai bătrâne chiar formaseră câte o guşă pe sub bărbii, mustind de dezaprobare. Bărbaţii, în schimb, stăteau răsuciţi, aplecaţi, contorsionaţi, încercând să ochească mai bine tatuajele, picioarele şi buzele. Unul dintre bărbaţi putem spune că şi-a pus chiar şi sănătatea în pericol, făcând podul din picioare peste alţi doi pasageri, fiind ameninţat cu o gravă accidentare la frâna bruscă de la staţia Obor.

Pentru femei, era evident că este vorba despre o prostituată şi nimic altceva.

Bărbaţii se perpeleau încercând să-şi imagineze povestea fermecătoarei apariţii. Cei mai tineri îşi imaginau o patroană de salon de bronzare, o divă în devenire a televiziunii, impresara vreunui fotbalist cu fetişuri ciudate pentru metrou sau chiar o asistentă de fotograf de modă. Cei mai în vârstă nu aveau nicio îndoială că este vorba chiar despre managerul unei agenţii de publicitate bine cotate, o campioană judeţeană la motociclism, o pictoriţă cunoscută mai mult în afară sau proprietara unui lanţ de aprozare de cartier proaspăt apărute.

Însă, desigur, se înşelau cu toţii. Doar Alfred, un student mediocru de la ASE, a putut identifica adevărul. Teribila apariţie nu putea fi altceva decât liderul unei grupări subversive de spioni temuţi la nivel mondial, căci pe gleznă avea un al cincilea tatuaj, nevăzut de nimeni, care declara în formă de brăţară că "Aquila non capit muscam".

Dragă blogule,

2010-08-03T19:25:00.001+03:00

Mi-e frică de tine.

Dezastru măiastru

2010-05-14T16:51:00.006+03:00

Yes, I would like to share things with you, but I can't tell the difference between relevant si irelavant.
Sunt unele lucruri pe care nu le spui
Si alteori nu poti sa spui nimic, tii secretul pentru tine.
Ca sa nu ajungi sa-ti dai intalniri la cafea
online.

Bai. Eu, ca si voi, pun pariu, am nevoie de mai multe vieti. De exemplu, am acum nevoie de o viata in care sa ma trezesc in camera mea sambata dimineata, cand e semiintuneric si racoare de la rufele atarnate care fac umbra in balcon. Am nevoie de o sambata in care sa-mi cumpar costum de baie fabulos, in care tre sa investesc ore intregi de cautari. Costumul de baie este ca o migdala de aur, nu-l gasesti pe toate strazile, ci numai pe unele. Mai am nevoie sa gasesc acele lucruri carora trebuie sa le faci poze - unde sunt lucrurile care ţipă poză-mă!? În metrou mereu mă gandesc la voi, ca la nişte viziuni cu câmpuri de la Urziceni, copaci în zare şi vulpi ghemuite în vizuini. Unde sunt lucrurile care ţipă?

Be right back.

2010-03-10T17:15:00.002+02:00

Să ştiţi că mă voi întoarce, nu am plecat în munţi, nu sunt în vacanţă, ba chiar mi-am şi plătit abonamentul la internet.

Până atunci, vă anunţ că am descoperit-o pe zâna Şosetuţă - este o femeie care apare dimineaţa şi îţi găseşte şosetele pe care le-ai pierdut prin pat.

Februarie

2010-02-02T12:51:00.004+02:00

Februarie e luna în care îmi dau seama de majoritatea chestiilor. Se termină ianuarie, se termină luna deciziilor de viitor, ce prostie, îmi dau seama că ar trebui să încetez cu treaba asta, că n-o să mă las de fumat, n-o să fac sport de două ori pe săptămână, N-O SĂ MAI ÎNVĂŢ NICIODATĂ O LIMBĂ STRĂINĂ. Ce definitiv, ce inexorabil, ce fabulos. Aşa că ia un loc, pune-te pe speaker, stai jos pe scările astea şi nu mai pleca până mâine. Prinsul de rădăcini e jocul meu preferat. Pune gardul ăsta în jur, pune salteaua asta în iarbă. Nu mai am nevoie de nimic. Abia aştept.

Ziua în care am cumpărat căţelul galben

2010-01-15T12:24:00.004+02:00

Avem de toate. Mă uit la stânga, mă uit la dreapta. Am un castor mare şi gras, am o bufniţă din Sicilia, o girafă din Madagascar, pixuri colorate şi bomboane de ciocolată franţuzeşti. Nu trebuie să fac prea mare efort ca să obţin orice lucru strălucitor, pufos, colorat, dulce sau sărat. Nici nu ne dăm seama, dar suntem băgaţi până la gât într-un sac cu paiete.

Mi-aduc aminte de ziua în care am cumpărat căţelul galben. Era 1992 şi, la un magazin din centrul Galaţiului, se aduseseră jucării de pluş occidentale. Toată populaţia oraşului era acolo, se stătea la coadă în stradă. Restul lucrurilor din magazin dispăruseră, peste tot erau saci în care stăteau înghesuite cele mai frumoase animăluţe din lume. Era plin de oameni mari, fascinaţi de aceste jucărioare. Nu erau ca alea româneşti, palide şi fără personalitate. Erau colorate frumos, cu bun gust, bine cusute, cu blana moale, perfectă. Eram şi eu cu mama printre cumpărători. Ne-am uitat la toate jucăriile. Erau şi mai mari, şi mai mici. Nu ne puteam hotărî ce să luăm. Erau prea frumoase. În mintea mea, calculam dacă am fost destul de cuminte ca să merit aşa o jucărie. Mama mi-a cumpărat un căţel mic şi galben, nemaipomenit de dulce. Nici dacă aveam bani n-am fi putut să cumpărăm mai multe. Aerul perfect de jucării americane ne copleşise. Mi se pusese un nod în gât. Atunci am avut sentimentul că totul va fi ok. Aveam să am acces la cele mai frumoase lucruri din lume. Aveam să am o viaţă plină de căţei galbeni de pluş.

Mă gândesc cu groază la social media

2010-01-05T13:47:00.005+02:00

După ce m-am întors din vacanţă parcă era şi mai rău. Oamenii de pe facebook şi twitter şi tumblr erau şi mai învârtoşaţi. Şi mai încordaţi căutau informaţie, cu gâtul uscat se întindeau prin internet cu mâinile înainte. Nu se mai spălau, nu se mai pieptănau, nu mai ieşeau din casă. Zburdau din site în site ca să umple lumea de twitturi cu speranţa de viaţă de o zi.

Nu mă interesează atâta informaţie. Readerul e invadat de milioane de poze cu fete frumoase, cu rochii, cu bufniţe, cu mărturisiri, cu fotolii, fraze inteligente, adolescenţi şi poze cu natură. Ce pana mea? Toată lumea se chinuie să găsească cât mai multe chestii drăguţe, ca să le republice, ca să le găsească alţii, ca să le republice si ei şi tot aşa. În contextul ăsta, nimic nu mai e drăguţ. Mă uit indiferentă la pozele cu pisici. Dau scroll. E plin de poze cu pisici, care mă lasă rece.

Să fie clar. Una e să pui un post pe un blog şi alta e să împuşti 40 de twitturi pe zi, disperat să arăţi TUTUROR oamenilor pe care îi cunoşti TOT ce ai vazut tu pe internet. RT RT refresh refresh. Cred că am intrat pe facebook de obzeci de ori azi.

Hotărâri de anul nou:
- se intră pe facebook doar când se primeşte un mesaj, se citeşte mesajul şi trei update-uri. Nu se trage cu ochiul mai jos.
- se fixează ca Zile de Twitter lunea, miercurea şi sâmbăta. Orice intrare în restul zilelor se va pedepsi prin aceste trei twitturi "m-am trezit"; "mă spăl pe dinţi" şi "îmi place să mă spăl pe faţă cu şampon de urzică"
- se intră pe reader doar o dată pe zi. Aici n-are sens să institui vreo pedeapsă, că oricum n-o să reuşesc
- nu se dă niciodată, indiferent de circumstanţe, refresh la o pagină care e deja deschisă
- nu se mai dă share la nimic. decât la chestiile care merită să li se dea
- liber la blog.

Să nu zici că nu te-am avertizat.

Scurtă revizuire a momentelor cu butoane din viaţa mea

2009-11-24T17:13:00.009+02:00

În clasa a noua exista un singur telefon mobil în grupul meu de prieteni. La vremea aceea, încă se mai întorceau capete pe stradă după nebunii care păreau să vorbească singuri. Cea mai bună prietenă avea un Siemens A50. Negru şi suplu, din plastic aspru, arăta ca o tildă tridimensională. Îmi era o frică teribilă să pun mâna pe el. Când vorbea la telefon cu mătuşă-sa, singura persoană cu mobil pe care o cunoştea, mă uitam în altă parte. Eram de-a dreptul intimidată. Nu înţelegeam cum există numere memorate în agendă, de ce trebuie să apese atâtea butoane ca să dea un telefon, dacă tot sunt în agendă, ce mai era în plus în "meniul" telefonului. Semnele de pe taste erau terifiante. Mă consolam cu gândul că, oricum, eu n-o să am niciodată telefon mobil, aşa că nu trebuie să mă îngrijorez.

În jurul telefoanelor mobile se formase un ecosistem întreg de comportamente. Secundele cât se vorbea la telefon trebuiau numărate cu grijă, iar apoi scăzute din cele cinci minute incluse în abonament. Se vorbea câte opt secunde, câte 21 de secunde. Şi se dădeau bipuri. Se dădeau bipuri că "ma gandesc la tine cu foc", "azi chiulim toată ziua din nou", "suntem în Golf, vino să bem vodcă", "ia-mă de la Marcel, că vrea să mă pupe", "cumpără-mi şi mie ţigări (două, la bucată, ca de obicei)", "dă-mi şi mie sarea" şi aşa mai departe. Bipurile erau ok. Le înţelegeam sensul şi erau şi uşor de dat. Chiar şi eu aş fi putut să dau bip!

Totul până într-o zi când, la mine acasă fiind, prietena îmi pune telefonul în mână să mă înveţe să-l folosesc. M-a luat cu transpiraţii. Ca să nu-mi recunosc inferioritatea în domeniul tehnologiei, am stat acolo şi am îndurat totul, cu o mină de expert suferind. Mi-a explicat funcţiile de bază, m-a plimbat prin meniu. Reţin până în ziua de azi faptul ca m-a dat pe spate butonul roşu: oriunde ai fi în meniu, apasă butonul roşu şi te întorci în primul ecran. Wow! La sfârşit oricum nu pricepusem mare lucru, dar am repetat în minte toată lecţia, până când creierul meu a înţeles ce se întâmplă. Acela cred c-a fost momentul în care structura mea mentală a acceptat logica tehnologică.

Dup-aia a aparut în grupul nostru cărămida verde Mitsubishi. Fascinant. Într-o nuanţă de verde care făcea ape, era o variantă mult mai evoluată, plus că putea fi folosită ca armă de autoapărare fără a avea prea mult de suferit. Cărămida verde m-a dat din nou peste cap. Avea altfel de butoane, meniul era altfel, nu aveam să învăţ niciodată ce-i cu telefoanele mobile!

Noroc că, printr-un fericit concurs de împrejurări, nu aveam să mă mai gândesc prea mult la asta. Sectorul tehnologic din viaţa mea fusese monopolizat de calculatoare. Eram la o clasă specială de informatică. Stăteam vreo cinci ore pe săptămână în laborator. Deja folosisem mIRC-ul. Mi-am facut prima adresă de mail. Multă vreme am crezut că asta înseamnă de fapt internetul. Google a apărut în vieţile noastre ceva mai târziu. Auzisem că oamenii caută ceva pe Altavista, dar eram reticentă la acest cuvânt cu rezonanţă de nume de fotbalist. Reticenţa mea s-a întins, ca o gaură neagra, fix până în momentul în care internetul a explodat.

Eram deja la facultate şi internetul nu se mai reducea la yahoo mail. Existau şi alte chestii. Pe care, oricum, eu nu le foloseam, pentru că eram ocupată cu trăitul, in genere, şi nici nu aveam calculator. Adica era un calculator în camera de cămin, dar dacă deschideam două pagini de word simultan, el crăpa. Aşadar, am mai aşteptat puţin. Totuşi, deja mă uitam, la alţi oameni acasă, la filme trase de pe net. Magie! Filme din '42, filme din '60, filme româneşti, filme cu prostii!

Restul e istorie. Dintr-una-ntr-alta (ohooo), în 2004 mi-am făcut primul blog, ceea ce a fost fabulos. Nu m-a ţinut decât câteva luni, pentru că eram şi sunt o persoană cu probleme de socializare, iar toţi oamenii ăia de pe weblog, vreo 25, mă băgau în sperieţi. Cel mai de succes post a fost un eseu intitulat "De ce ne ducem la budă", care stârnise un număr record de 12 comentarii. Mai bine că l-am închis.

Vine 2010. Aştept să văd ce mai trebuie să fac. Îmi imaginez că sunt un echilibrist pe un cablu de fibră optică, iar sub mine bălteşte o mare de blackberry-uri, aplicaţii facebook, google analytics, iPod-uri, liste de twitter, readere şi tablete grafice, în care o să mă scufund în cele din urmă, plutind printre mii de butoane, touch-screen-uri şi sunete la calitate divină, generând în urma mea şuvoaie abundente de artă fractală.

-

2009-11-20T14:52:00.002+02:00

Problema mea e că n-o sa pot niciodată să ţin pasul. La rezistenţă era cel mai greu, când ajungeam la final îmi doream să dispar.

Eram bună la statul în cap, în schimb. Puteam să stau minute întregi, probabil de la antrenamentul din copilărie, când stăteam toată ziua în cap, cu faţa la perete, lipită de tapetul cu peisaj cu pădure şi lac.

Dacă ar fi să scriu aicea tot ce-mi vine, nici eu nu mi-aş mai citi blocul.

Emotion in motion

2009-11-08T21:50:00.002+02:00

Dancing makes me feel right :)

Pentru mai multa energie in sezonul rece, acasa, in tren sau in vacanta, recomand insistent vizionarea acestui filmulet de trei ori pe zi, la orice ora, in doze deloc moderate.

Fruit

2009-10-30T09:46:00.005+02:00

I arrive into an empty office.

Coboram din metrou. S-a uitat la mine în timp ce atenţie uşile se deschideau. A urcat scările privind în jos. Cu geanta lui Cannes Lions, cu blugii stramţi - calitate premium - mulându-se ferm pe fundul nici prea mare, nici prea mic, a trecut ca o furtună prin turnicheţi, ca şi cum n-ar fi pierdut o bătălie în viaţa lui.

M-am oprit la magazin, să-mi cumpăr două portocale, căci am auzit că fac bine la imunitate în sezonul rece. Am ajuns la birou, încă nu venise nimeni. Afară ploua cu noroi, maşinile din parcare erau praf, nu era în nici un caz vreme pentru întâlniri de afaceri, căci nu se cade să mergi cu pantofii murdari. M-am aşezat la birou şi am mâncat cele două portocale pe nerăsuflate.

WAIT

2009-10-20T18:22:00.002+03:00

Nu ne-a mai ramas nimic de zisa

Ca le-am facut pe toate, soricei modesti in lumea noastre

Dincola de toate aceasta

Trebuie sa-ti pui provocari mie insami.

Auckland

2009-10-16T13:51:00.003+03:00

Mă întreb cum ar fi fost să mă fi născut în Auckland, Noua Zeelandă, să cresc într-o casă normală de lemn, mobilată de nişte bunici pianişti pasionaţi de bufniţe, să am un laptop alb prin care să comunic cu prietenii mei din casele din jur şi cu cei din Australia. Cum ar fi fost să fac poze pe câmpiile din jurul casei şi să urc pe dealuri până-mi pierdeam răsuflarea, în rochia mea de lână roşie, cu cizme de care aş fi lipit funde mari pepit.

Cum ar fi fost să lucrez într-un supermarket pustiu, desenând balene toată ziua în spatele tejghelei, până seara, când ar fi venit prietenul meu cu pantaloni strâmţi şi ochi mari să mă ia la el acasă sau la vreun concert al unei formaţii locale, care ar fi cântat ceva despre fucking auckland de la capătul lumii, după care s-ar fi dus acasă, unde i-ar fi aşteptat mamele lor cu cina: un cotlet de porc cu legume gratinate, urmat de o carafă mare cu limonadă.

Aş fi visat cu siguranţă la un job prost plătit, dar fermecător, cum ar fi designer pentru fabrica locală de chibrituri, inventator de elici mai eficiente pentru eoliana din deal sau responsabil cu inventarul la depozitul local de tramvaie turistice pictate.

N-aş fi vrut să plec nicaieri niciodată , pentru că totul ar fi fost foarte departe. Adică, na, cine vrea să stea 48 de ore în avion doar ca să vadă Parisul? Să fim serioşi. Mai bine m-aş fi dus până la casa prietenei mele Joan, să ne uităm cum plouă afară şi să vorbim despre cum are ea de gând "s-o facă" cu Jack Miller, care e cu opt ani mai mare ca ea, lucrează ca fermier şi se îmbracă destul de urât.

Aş fi aşteptat să înceteze ploaia, ca să mă pot duce pe plajă să ma uit la avioanele particulare care ar fi trecut pe deasupra.

Mi-ar fi plăcut greşelile, lucrurile uitate şi petele de cerneală de pe coperta caietului. Probabil aş fi fost altfel.

Andrei

2009-10-14T10:32:00.003+03:00

Aseara am cunoscut primul dependent de heroina din viata mea.
Eram la metrou, ma duceam acasa, era ora 22:40.
S-a asezat langa mine, desi mai erau trei locuri libere langa noi
Mi-a spus ca de sase ore se chinuie
Ca sunt singura fata care i-a zambit
Nu l-am crezut stiam ca mintea
Mi-a zis o poveste, ceva cu una care daduse peste el si-i perforase rezervorul de la motor
Ii cursese benzina, avea nevoie de trei sute de mii ca sa se intoarca in Brasov
"Te rog, nu vreau sa dorm in Gara de Nord"
Nu l-am crezut, stiam ca mintea.
Avea ochii albastri, migdalati si un cercel in buza.
I-am zis ca nu-l cred si nu-i dau nimic.
A intors capul.
Cand am coborat la Victoriei a coborat odata cu mine
Si a inceput din nou sa vorbeasca,
Sa-mi spuna ca nu ma minte, ca pot sa merg sa-i cumpar eu benzina, ca pot sa merg cu el la politie.
Eu sunt Andrei
Eu sunt Iuliana
Ce strangere de mana puternica ai, parca esti barbat
Adica nu, esti foarte draguta
Mersi
Am zis eu
In timp ce urcam prin padurea aceea, l-am intrebat cati ani are
Continua sa insiste cu motorul
Merg pe 21
Nu l-am crezut, stiam ca mintea
Nici n-a fost nevoie sa-i cer buletinul, nu l-ar fi avut la el oricum.
Am coborat scarile si ne-am oprit in statie.
Mi-a cerut sa-i dau telefonul s-o sune pe prietena lui.
Nu l-am crezut, stiam ca mintea.
Dar i l-am dat oricum
Si l-am pus sa-mi dea geaca mie cat vorbeste la telefon
Asta l-a facut sa zambeasca.
A vorbit un minut si 22 de secunde cu prietena lui
"Te sarut dulce
Pe tot trupul".
Mi-a multumit.
"Bine, recunosc, sunt un nenorocit de drogat, sunt in sevraj, nu mai pot, mai am nevoie de doua-trei sute de mii sa-mi iau metadona"
A bagat mainile in buzunare si a scos o gramada de bancnote mari. "Am bani, dar mai am nevoie de doua-trei sute de mii".
I-am zis in soapta ca nu-l cred ca vrea sa-si ia metadona.
Stiam ca mintea.
Bine.
"Tu ai un prieten?"
"Oarecum"
"Si te suna sa-ti spuna ca te saruta?"
"Nu", i-am zambit.
Mi-a zambit si el indepartandu-se "Vezi? Ar trebui sa-ti gasesti unul ca mine!"
"Asta ce e? Replica ta de final? Pai vino inapoi atunci"
S-a intors. M-a intrebat daca vreau sa-l agat.
I-am zis ca nu, ca e prea mic pentru mine.
Desi are niste ochi albastri foarte frumosi.
Mersi
Mi-a zis.
Bine, sunt un drogat. Si-a suflecat manecile si i-am vazut intepaturile din vene.
Atunci l-am crezut.

"Sincer, eu am acum la mine un milion o suta. Mai am nevoie de o suta de mii ca sa-mi iau trei bile si inca vreo doua sute ca sa ajung acasa din Grivitei cu taxiul"
Acum aproape ca l-am crezut, dar oricum i-am zis ca nu-i dau bani.
Pe bune, poti sa vii cu mine, dar nu cred ca ai vrea sa ajungi intr-o camera plina de oameni care-si baga in vena.
Ce te face sa crezi ca n-am fost niciodata intr-o camera plina de oameni care-si baga in vena?
Nu m-am crezut, il minteam pe jumatate.
L-am luat de mana si m-am uitat la unghiile lui. Erau lungi si negre.
"Sa-ti tai unghiile".
Am vrut sa mi le tai aseara, dar m-am facut prea praf si am uitat.
L-am intrebat de ce nu se lasa.
"Doispe internari, Psihologie si Asistenta Sociala"
L-am crezut pe jumatate. Stiam ca pe jumatate minte.
De ce faci asta?
Ai prefera sa te amenint cu un cutit ca-ti tai gatul afara?
De cand faci asta
La paispe ani am bagat prima oara in vena.
Cati ani are prietena ta
Douaspatru. Dar arata super bine, are un corp... Dar acum e pe stop. Nu mai pot. Cat tre sa mai astept? Cat dureaza
Intre trei si sapte zile. Depinde de fata.
Asa mult
Pai na.
Mi-a zis intr-o zi ca vrea sa bage si ea.
Am luat-o de gat si am lipit-o de perete si am urlat la ea fa, tu-ti pizda ma-tii, ce vrei tu sa faci
A fost singura data cand am injurat-o.
I-am zis de la inceput ca sunt un drogat nenorocit, dar tot a vrut sa fie cu mine.
Sa stii ca e gresita impresia despre drogati. Eu cand cer bani iau numarul de telefon al oamenilor care imi dau si peste o saptamana sau cand am bani, le dau tot inapoi. Ii las masca, isi schimba total parerea despre drogati. Ma stie tot Bucurestiul.
Nu l-am crezut. Stiam ca ma minte. Si stiam ca ar fi vrut sa fie adevarat.
Atunci mi-a sunat telefonul.
I-am zis scuza-ma.
Mi-a intins mana, i-am strans-o.
Mi-a parut bine.
Si mie.
Si fa ceva sa nu va mai dureze ciclul atat.
I-am zambit.
M-am intors cu spatele, am inceput sa vorbesc la telefon.

M-am intors acasa, l-am cautat pe net prin toate metodele posibile, am cautat numarul de telefon al prietenei lui, dar n-am gasit nimic.

Andrei, as vrea sa te inchid intr-o camera plina cu bomboane de ciocolata. As vrea sa dau o bomba peste Grivitei.

?>>><<
2009-10-09T23:47:00.004+03:00

In timp ce coboram la metrou
Pe langa mine au trecut
Un domn cu pulover si o sacosa in mana, in care ducea o gaina intreaga
Un gardian care ar fi vrut sa fie dresor de caini, care m-a-ntrebat in ce directie merg si caruia nu i-am raspuns
O doamna foarte grasa, cu o fusta infasurata in jurul picioarelor
O fata cu pantaloni drepti, care parea a fi o studenta dintre cele neutre
Doi muncitori foarte lati si fiorosi, care taraiau destul de dificil in urma lor o dara de alcool
Un baiat cu aspect delicat, imbracat frumos, decorat pe parti cu doua urechi albe si fine
Un cuplu de tineri violoncelisti care se rostogoleau in bula lor de plastic intre Victoriei 1 si Victoriei 2.

Cu nici unul dintre ei n-aveam ce sa vorbesc.
Asa ca am coborat la Iancului
Cu mine n-a mai coborat nimeni
In timp ce ieseam din metrou
O femeie matura scarile
Nu era chiar liniste, scarile haraiau usor in legea lor
Afara nu mai era nici un vazator de porumb, era deja 23:21
Am trecut pe langa o masina de aceeasi marca cu cea a unui om pe care l-am cunoscut
Doar ca era rosie
I-am mangaiat usor portiera, din mers, cu varful aratatorului.
Cand am ajuns la semafor, era rosu,
Iar vantul batea cam tare, mi-am incrucisat bratele sa-mi tina de cald si am traversat.
Pe partea cealalta era un baiat asezat pe o banca
Se uita in jos
Nu i-am zis nimic
Am mers pana acasa pe mijlocul strazii.

Şi altceva

2009-10-09T14:12:00.006+03:00

În acest context vreau să spun că:
- hai să mai facem şi altceva
+ subconştientul nu mă lasă să termin nimic
- scrisul cu diacritice e ca mersul pe bicicletă
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
- hai să mai facem şi altceva
----------------------------
----------------------------

entuziasmează-mă, îndoaie-mi cartea de vizită, dă-mi o semnătura, sunt deprimată şi fermecătoare, pune mâna pe picior, desenează-mi o oaie, hai să ascultăm broaştele împreună că nu mai pot oricum să dorm, putem să ne-ntindem pe iarba asta şi să dăm fluierul la maxim. Lasă-mă să te dau cu ojă peste tot, ce să mai discutăm.

Puţină frică

2009-10-02T14:35:00.004+03:00

Sunt o fiinţă cam fricoasă.

Să nu confundăm lucrurile. În faţa faptului împlinit sunt femeia care salvează ziua. De-a lungul timpului, am reuşit să: dau afară din cort un hoţ, folosind doar puterea vocii "Ia să ieşim dom'le afară" - şi el a ieşit; să sar dintr-un avion în altul (erau la sol şi nu mai fuseseră folosite din '63, dar oricum); să fur o sticlă de Pepsi la 2 litri dintr-un magazin; să bag în paranoia un băiat care pretindea că vrea să mă ducă în pădure şi să merg în picioarele goale prin centru.

Dar acum e cu totul altă situaţie, recunosc.

Mami, eu sunt fetiţă sau băieţel?

2009-10-01T15:15:00.004+03:00

Băi. Scriu ca o fată. Cel mai urât lucru. Se învaţă în clasa a cincea. "Maricico". "Da, tovarăşa". "Iar ai scris feminin compunerea asta". "Da, tovarăşa, dar, ştiţi, Gigel iar i-a pus mâna pe fund lui Astrid. Simt un vid arzând în suflet, cred că sunt sortită să fiu poetul damnat al clasei, m-am apucat şi de fumat". "Stai jos. Doi".

M-am uitat, aşa, la ultimele posturi. De ce nu pot şi eu să fiu mai mult ca un băieţel?

În plus, prietenii mei au început să mă trateze ca pe o femeie. Am probleme cu asta. De exemplu:

1. De ce vorbim despre corp? Eu nu prea mă gândesc la corp, uit să mă dau cu cremă cu săptămânile. Sunt ca un băiat. Prietenele mele sunt, dimpotrivă, mult mai feminine şi mai îngrijite. Ţin cură, vorbesc despre asta, îmi arată picioarele când au slăbit, se dau cu cremă, îşi fac măşti şi băi lungi cu sare. Din dorinţa de a fi acceptată de grupul meu de prieteni, am încercat şi eu să mă vaiet, ca proasta, că am şuncă. La început, oamenii îmi ziceau: "Nuuu, mă, ce-ai." Pe măsură ce discuţiile au avansat, au trecut de la, "Ei, fă şi tu nişte abdomene şi gata" la "Mda, ai tu o constituţie mai dificilă", "Tu n-o să fii slabă, oricum, niciodată". Like hell I won't. Dar problema este alta: Sunt aceste discuţii semnul că am devenit femeie? Dacă da, sunt gata să mă accept aşa cum sunt.

2. Prietenele mele vor să avem discuţii. Despre ce simt. Iar eu chiar m-am lăsat înduplecată şi le-am avut. Este acesta al doilea indiciu că aş fi o fetiţă? Dacă da, sunt gata să mă accept aşa cum sunt.

Aceste două exemple sunt tot ce pot să vă ofer. Acum aş vrea să stau să beau vin îmbrăcată cu nişte pantaloni murdari, în uşa unei maşini din 92, la marginea unei păduri, cu un câine păros care doarme la picioare, cu o barbă de două săptămâni şi fluierând după femeile care trec (ştiu că pe la marginea pădurii de obicei nu trec prea multe femei, dar lăsaţi-mă să visez). Nu mai vreau să fiu fetiţă. Atâta ipocrizie.

Relevanţă cred că se cheamă

2009-09-21T14:09:00.005+03:00

Cu cât scriu mai rar, cu atât îmi dau seama mai tare că nu ştiu ce aş putea să scriu ca să te intereseze.

Aş putea să scriu despre cât de frig e la mine în casă, că n-am mai închis geamul din mai, dar de ce te-ar interesa?
Aş putea să-ţi povestesc cum am plecat din Control şi am ţinut un discurs într-o gură de aerisire cu ecou, de s-a auzit până în Pantelimon, dar de ce te-ar interesa?
Aş putea să zic că am urcat pentru prima oară în viaţă scările din pasaj de la Universitate în timp ce coborau şi nici măcar nu mi-am pierdut răsuflarea. Dar asta aproape că nici pe mine nu mă interesează.

ş.c.l.

Cu cât sunt mai depresiv ancorată în lipsa de sens a acestui joc, cu atât devin mai substanţială în mintea mea. Dar cum mijloacele mele de extracţie şi expunere în public datează cam din 2002, e greu să le-aduc la zi. Atât de greu încât renunţ cu totul să mai comunic.

Of. Ce confesiune. Nu meritai asta. Meritai să-ţi povestesc ceva funny, să-ţi zic de vreo aventură cu bărbaţi, cu femei, cu ceva. Cum am baut ceai de plante naturale cu savoare, cum dacă te uiţi la artificii te scapă de tot de vicii, cum e să fii un status într-o listă de messenger si alte distracţii de toamnă.

Daca tot m-am pornit, să-ţi povestesc ce-mi place mie să fac toamna, poate că te interesează, cine ştie. Mie toamna îmi place să fiu dependentă, îmi place să fie ger în toată casa, în afară de plapumă şi de cadă. Şi să sar prin bălţi. Mi-ar mai plăcea nişte lucruri, dar n-ai vrut să mi le dai. Te-ai întors cu spatele la calculator şi nici nu m-ai salutat când am plecat din bar. Oricum, mi-a făcut plăcere să te cunosc, nimeni nu s-a mai purtat aşa de frumos cu o fată ca mine.

2009-09-08T11:11:00.004+03:00

Mh, ce m-am saturat si de Reader si de facebook si de toti oamenii. Din inventie in inventie, ajungem tot acolo, orice-am face ca sa ne dam peste cap, ajungem tot in A-Rmonie cu universul, vorba lui G.O.D.

Aseara m-am dat pe strada prin ploaie, luminile imi bateau in ochi si aveam o mana pe genunchi care ma apara de rau.

Timpul e din ce in ce mai mic, noaptea din ce in ce mai scurta, in curand n-o sa mai am timp sa-mi tai unghiile, sa-mi iau lapte si paine, sa inchid televizorul sau sa arunc cojile de ardei.

Imi plac oamenii rai

2009-08-21T16:05:00.005+03:00

Nu mai pot dupa ei.
Imi plac oamenii mici si meschini, care-si dau drumul la gura cu fiecare ocazie.
Imi place cand razi rautacios de mine si-mi place cand rad rautacios de tine.
Nu-mi place sa stau la mese albe intre ghivece cu macesi, prefer oricand sa stau pe jos pe un drum de tara.
Daca ma pui intr-un hamac alb, ai grija macar sa fie putin rupt pe la colturi.
Imi plac lucrurile dragute doar pentru ca ma duc cu gandul la mici rautati.
Imi plac oamenii care se maturizeaza de fata cu mine.
Imi plac oamenii cu zgarieturi pe maini si pe genunchi.
Imi plac oamenii care scot capul pe geamul trenului si cei care se striga prin supermarketuri.
Imi plac cateii enervati de prea mult scarpinat.
Imi plac lucrurile ascutite, lucrurile adevarate, lipsa de vise / visuri, lucrurile vechi si lucrurile noi.

Contrar tuturor acestor afirmatii, am facut asta in casa:

Ce fel de om sunt? Ce se-ntampla cu mine?

Sunt o eroina invincibila

2009-08-11T16:09:00.003+03:00

Aseara, in timp ce stateam ca omul la terasa, band ceai la sticla, o fata mi-a tras una in cap cu un scaun din fier forjat.

Din greseala. Pur si simplu statea pe un fel de postament si i-a cazut scaunul de sub ea. Pe mine. Toata bodega se holba. Chelnerita alerga cu un pahar de gheata slalom printre scaune.

N-am patit nimic. Socul a fost atenuat de prezenta de spirit a urechii, care se afla chiar la locul accidentului. Treaba a fost rezolvata cu o bucata de gheata bagata intr-un servetel.

Sunt o eroina invincibila. Dar imbracata.

Atentie, trece o femeie!

2009-08-05T10:42:00.009+03:00

La cateva zile dupa ce am implinit 25 de ani, am inceput sa ma gandesc serios ca singurul mod in care as putea sa ma trezesc la realitate ar fi sa-mi alterez putin constiinta. Situatia era dramatica. In cei 25 de ani fusesem imbuibata de atatea sfaturi, modele, drumuri, directii, bun, rau, categorii si tipare, oameni pe care-i admirasem si oameni pe care imi venea sa-i scuip, incat nu mai puteam sti care-i faza.

Cam in acelasi timp, imi treceau prin cap tot felul de chestii. Mi se parea ca la 25 nu mai ai voie, ca e ridicol, ca arati ca o femeie, si nu ca o fata. Prin urmare, nu mai e cazul sa te entuziasmeze lucrurile noi si bune, in orice stare de agregare ar fi ele, nu mai ai voie sa fii vazuta la 7 dimineata [sambata] la metrou, cu privirea sticloasa si parul imperfect, nu mai ai voie sa te plimbi prin vant singura [o femeie neinsotita?!?!], nu mai ai voie sa plangi, nu mai ai voie sa razi, nu mai poti sa te faci praf, nu mai poti sa-ti inviti prietenii miercuri seara la tine acasa [tre sa arati bine la intalnirea cu clientul de a doua zi si sa fii coerenta in timp ce-ti castigi banii]. Ca femeie nu mai poti sa te imbraci sport, nu mai poti sa te imbraci colorat, nu mai poti sa-ti tai unghiile. Nu mai poti, in plm, sa faci nimic!

Cam la asta ma gandeam la cateva zile dupa ce implinisem 25 de ani, uitandu-ma in oglinda si meditand la vremurile cand nu aratam in halul asta. Acum fetele de 16 ani pe care le mai pocneam prin lifturi imi spuneau "Buna ziua", "Ma scuzati" si "Stai, fata, sa treaca doamna". Mai bine imi trageau un cot in stomac. Era o situatie cu adevarat critica.

Constientizarea acestei situatii ma transformase intr-un caine. Mergeam prin metrou cu o privire fioroasa, cu castile in urechi, sfredelind cu privirea creierii oricarui fraier care indraznea sa se uite in directia mea. Blandetea mea proverbiala pierise. Recompensam cu un umar teapan si dureros orice atingere straina. Mergeam pe strada ca un tanc, lumea se dadea la o parte din calea mea, li se vedea teroarea in ochi.

Sau poate doar asa mi se parea mie.

Faptul ca n-a strigat nimeni dupa mine imi spune ca poate nu eram chiar asa impresionanta. De-a lungul vremii s-au strigat multe lucruri dupa mine. De exemplu: "Ia uite-o si pe aia, parca e-mbracata de la ajutoare" [din partea a doi cersetori de la Romana]; "Ba, tu de cand n-ai mai mancat?" [cand aveam cu sase kile sub limita normalitatii si atarnau blugii pe mine]; "Ai arata chiar ok, daca n-ai avea fusta aia" [din partea unor manelisti dintr-un tren, cu care m-am imprietenit ca sa nu ma bata]; "Ce picioare ai, daca n-ai avea ochelari ai putea sa fii prietena mea" [din partea unui tip cu camasa lucioasa, cand aveam 15 ani] etc. Toate despre fizic. Ma saturasem.

Oricum, acum nu mai striga nimeni dupa mine. Aveam 25 de ani [they only want you when you're 17, when you're 21 you're no fun]. Prima oara ascultasem piesa asta la 19 ani. When the fuck a trecut 21? La douascinci nu mai tineam minte nimic.

La 25 mi se povesteau bucati din viata mea, cand am fost eu pe acolo si pe dincolo. Nu mai tineam minte luni intregi. Luni intregi. Cronologia se dusese dracului. Nu mai tineam minte de ce nu m-am mai intalnit ani de zile cu prietena mea number one. Si de ce ne-am impacat. Nu mai tineam minte cand a-nceput totul sa se duca naibii. Imi dadeam seama ca nu ma mai intalnisem cu unii prieteni de ani de zile. Eram ca un tip de 40 de ani, care se intalneste intr-un bar cu colegii de liceu dupa 20 de ani si se mira ca arata diferit.

La 25 de ani, lumea ma lasase in urma. Aveam vreo zece feluri de scris, zece stiluri de a-mi pune hainele pe mine, ascultam toata muzica din lume, citisem toate cartile care conteaza bla bla si asa mai departe, ati prins ideea. Problema era ca pe nici una n-o facusem vreodata bine si nici nu aveam sa o fac vreodata. Frustrarea era maxima. Nu mai dormeam noaptea. Ma rodea cumplit, ca un soarece intr-un dulap in care nu mai e paine.

Nu eram vreun elefant care sa joace fotbal, vreun caine boxer, vreun geniu al fizicii mondiale, nu inventasem cafeaua solubila, n-aveam cele mai lungi picioare din tara, nu eram campion judetean la patinaj artistic, nu eram in stare nici macar sa fac 50 de abdomene dimineata.

Aceasta inutila insiruire de chestii nu se termina cu "cand deodata". Nu se termina in nici un fel. Baieti si fete, ati ramas fara morala. Daca am chef poate gasesc una pe undeva si v-o zic. Pentru ca asa sunt eu din fire, marinimoasa.

E aşa de cald că

2009-07-28T16:54:00.004+03:00

Si / mi / na, e aşa de cald că ceasurile se topesc în neştire, oamenii se tund pe stradă, din mers, şi umblă desculţi pe sub umbre. E aşa de cald că s-au topit aspirinele în folii, că s-au dezlipit afişele de pe garduri şi s-a evaporat pasta din pixuri. E aşa de cald că pisicile fac baie în cadă şi vrăbiile se tăvălesc pe asfalt. E aşa de cald că oamenii trăiesc 100% cool, ca în reclame, doar că nu e la fel de glamuros cand ai pielea transpirată. Aşa-i de cald că şi bărbaţii se îmbracă în rochii, sau, mai rău, fac topless pe la balcoane în centrul oraşului. E aşa de cald că maşinile alunecă pe străzi în bulele lor de aer condiţionat, propulsate cu vâsle pe asfaltul topit. E aşa de cald că se lipeşte tejgheaua de tine când te duci să cumperi un kil de mere. E aşa de cald că oamenii îşi toarnă apă în cap prin autobuze, aşa de cald încât în fiecare sufragerie există un lighean cu apă, iar peştii de sticlă de pe televizoare sunt ţinuţi la congelator, pentru a fi ulterior lipiţi de piele. E aşa de cald încât bretelele de sutiene atârnă leneş pe sârme; nimeni nu le-a mai bagat în seama în ultima săptămână. E aşa de cald că au fost interzise aragazurile, iar înotul a devenit sport naţional. E aşa de cald încât se destramă rufele pe la balcoane şi prin curţi, aşa de cald încât nici câinii nu mai zic nimica.

Am stat prea mult cu spatele la soare

2009-07-26T18:27:00.021+03:00

Fac ce fac si tot la Vama ajung. Am incetat sa ma mai impotrivesc.

Asa... Sa va prezint cateva obiecte, animale si chiar persoane care erau pe acolo, pozand fara rusine.

Domnisoara pe plaja ferindu-se de insolatie intr-un mod placut estetic.

Cainele Toni, proaspat sosit de la Piatra Neamt, isi croieste drum printr-o minge dezumflata.

Cainele Toni intr-o ipostaza eleganta, rasarind din nisip ca Venus din spuma marii.

Cainele Toni, privind maiastru in zare, dupa ce a supus definitiv mingea.

Doua vrabii luand pranzul cu hotarare. Cea mica m-a intrebat daca nu vreau niste porumb, dar i-am explicat ca nu mananc de pe jos decat in cazuri exceptionale.

Fata rusinoasa, satula de a fi centrul privirilor intregului litoral romanesc, isi doreste un sejur in care sa nu mai fie nevoita sa-si apere poseta cu trupul.

Fata isi dezvaluie identitatea cu un zambet rafinat, la cererea fanilor in delir.

Fetita Raluca, localnica posesoare de pisoi miau-miau, care a fost si la circ la varsta de patru ani.

Fetita Raluca fiind rusinata de faptul ca nu a stiut ce este un doctorat si, in plus, pentru ca trasese pisica de coada. Tocmai aflase ca la pisici le cade coada daca tragi de ea.

Fetita Raluca isi reafirma hotararea de a se purta onorabil cu miau-miau de aici inainte.

Splendoarea de la malul marii.

Doi baieti privind unica rata neagra a litoralului, aflata in permanenta cautare de hrana in fata la Expirat.

Obiect plutitor pe cer si inevitabila carpa alba fluturanda, pentru contrast.

Fata sensibila, puternic ravasita de frumusetea instelata a cerului in noapte.

PLEC PUTIN DE-AICI

2009-07-18T19:23:00.002+03:00

Gaini in haine misto

2009-07-06T20:11:00.003+03:00

In balcon ploua jalnic si amenintator. In bucatarie, pe jos, s-a format o balta. De cand m-am mutat aici, e prima oara cand ploua in directia asta. Mama a zis ca de obicei nu ploua spre vest! I guess this is not de obicei. Sunt panicata peste masura. Simt fiecare picatura cum se simte furculita atingand dintii. Nu inteleg. Oricum se usuca, imi spune ratiunea. Am doua optiuni: sa ma uit la un film la cu volumul la maxim sau sa (in mod ciudat, am chef sa) dansez isteric prin casa. Cred ca o sa dansez isteric prin casa. Omg, la televizor e cea mai frumoasa piesa. Brb.

Back. Piesa a incremenit de la furtuna, intr-un cadru in care el tremura peste ea, in noaptea nuntii, amandoi aramii, iubiti din copilarie dar necunoscand niciodata placerea carnala. Eh... Vreau si eu sa fiu la o nunta de mexicani, sa alerg dupa gaini, in haine misto, in timp ce un baiat cu buze frumoase imi canta pe un fundal roz (roz pal, asa, de atmosfera). Si sa fiu in acelasi timp figurant intr-un film al lui Woody. Gen Kramer! These pretzels are making me thirsty, these pretzels are making me hungry, these pretzels are making me sad, these pretzels are making me hopeless, these pretzels are making me feel beautiful and shiny and new and smooth.

Nu mai ploua in balcon. Copii, tineti minte: niciodata sa nu dormiti sub nuc!

Viata mea e un sir de oameni

2009-07-05T00:31:00.003+03:00

i've a bunny rabbit suit
i'm so cute
sau ceva

repede, sa scriu ceva despre best'fest pana nu se termina
ce s-au mai inghesuit ploile zilele astea
i love the sound of you walking away, but i'm not a soldier
genunchii s-au indoit
prima oara cand m-a plouat la un concert
Irina fleasca, cu ochii inchisi, intr-un magnific tricou galben, cu apa picurandu-i din par, capul lasat pe spate, cu tot soarele din ziua aia adunat pe pleoapele ei, fiecare zi e buna pentru ca e furtuna.
prima (sau a doua) oara cand am deschis cu interes un tomberon cautand in disperare un sac de gunoi
alaturi de doua fete straine care nu pareau obisnuite sa faca treaba asta
prima oara cand n-am avut pe cine sa zgaltai de bucurie la un concert, pentru ca nu mai era nimeni langa mine
prima oara cand am stat pe o masa, rezemata de un strain care tinea o fata si o umbrela in maini.
Unul dintre momentele rare din viata in care
poti sa stai cu tricoul suflecat
si cu blugii suflecati stramb
cu picioarele intr-o balta
si sa-i explici unui ardelean drogat cum sa ajunga undeva, oriunde
mai rar poti sa-ti masori fortele aruncand cu cola zero
pe hainele ude ale fetei a carei cola e deja pe hainele tale

si sa razi de asta in timp ce nu mai gasesti masina
ce ironie dulce.

2009-06-26T17:47:00.001+03:00

N-as fi scris despre Michael, dar apoi m-am intalnit cu el. Sunt convinsa ca acest catel a ascultat stirile la radio.

Din nou despre mine, pentru că meritaţi

2009-06-25T17:00:00.004+03:00

Ana Pepine în "Doi dintre noi"

Aseara, în doar câteva momente, mi-am dat seama că probabil nu e totul în regulă. Eram înconjurată de trei femei ambiţioase, cărora Europa le rămăsese prea mică, trei femei lângă care m-am rezemat întâmplător timp de câţiva ani, lângă care m-am aşezat liniştită, gândindu-mă la ale mele.

Aşa-i că nu-i totul în regulă? În funcţie de ce criteriu aş putea să mă plâng de mediocritate?
Aveţi următoarele variante:
1. Cum răspund la întrebarea "Ce faci?"
2. Câte pasiuni am şi ce fac cu ele
3. Ce fac la serviciu
4. Câţi barbaţi mă curtează pe messenger
5. Unde mă văd peste cinci ani
6. Numărul de rochii din şifonier
7. Numărul de cereri în căsătorie săptămânale / procentul repetării
8. Intensitatea trăirilor afişate în public / fascinaţia exercitată asupra muritorilor
9. Măiestria în machiajul de zi şi de seară
10. Alegeţi dvs înşile.

CTRL+SUNSET

2009-06-21T11:47:00.006+03:00

You just have to wear a pretty dress

2009-06-19T13:11:00.001+03:00

Multumesc, Paul, ca mi-ai aratat acest short foarte fain, no, ma.

Text de interes general, despre cum mananc eu si cum sunt eu delicata

2009-06-16T15:06:00.004+03:00

Eu m-am transformat intr-o domnisoara. Cea mai clara dovada este faptul ca m-am saturat cu doua felii de pizza (extra mozzarella, si ce daca?). Si daca mai aveti inca nevoie de dovezi, le-am mancat fara coaja, cum se cheama... chestia scortoasa din capat, plina de malai, arsa si fara sunca.
Intotdeauna am dispretuit femeile. Nu pe toate, cele baietoase sunt ok. In ciuda acestei convingeri, in inima mea mica incoltea mereu o urma de invidie fata de de fetele delicate, cu degete subtiri, care tineau ciolanul de porc in mana de parca ar fi vanturat ultima batista pe fereastra trenului care le ducea in Siberia.

Asa ca m-am hotarat. De acum inainte:
- cand port fusta nu mai stau cu picioarele rasfirate la doua mese distanta
- cand mananc visine, nu voi mai lasa nici un strop sa-mi cada pe pantaloni, ca apoi sa fiu nevoita sa ma spal si sa umblu prin birou cu pantalonii uzi
- nu voi mai intra niciodata in sedinta cu clientul tinand un castor la subrat
- nu voi mai intra cu capul in perete dupa ce dau elegant mana cu un Product Manager strain
- ma voi trezi dimineata gata machiata si coafata, mai ales daca dorm cu un baiat, caz in care ma voi furisa ca un infractor la baie, pentru a ma recompune la 5 dimineata, dupa care voi ramane treaza si incordata, pana se trezeste
- Nu mai casc in public
- Imi voi pune avatar la mess o poza cu mine la mare, fiind delicata in nisip
- Nu mai mananc sarat
- Nu mai mananc senvisuri (e atat de nefeminin)
- Cand ma intreaba un baiat de parfumul meu preferat, o sa am un raspuns coerent, fascinant si argumentat

... si alte lucruri care imi vor veni spontan, fara sa ma pregatesc din timp, pentru ca voi deveni o diva naturala, care flutura batista odata cu mana, care bea suc de portocale odata cu gura, care se spala numai cu gel de dus cu sclipici, odata cu pielea si care se da cu oja rosie ca oglinda, odata cu unghiile. De la picioare.

2009-06-14T00:05:00.001+03:00

Vreau sa stau sub un hamac in care cineva nu mai are nici o speranta.

Ma uit

2009-06-09T13:20:00.006+03:00

La Teodora,
La un actor frumos care era acolo in fiecare zi, in acelasi loc,

La Lore the Happy,

Si la combinatia de rosu cu verde, in padurea de pini iernatici la 31 de grade.

Si la alte lucruri.

Chelner in verva

2009-06-09T12:55:00.002+03:00

Nu are sens sa va zic de filme, puteti sa le vedeti si singuri. Mai bine va redau dialogul cu chelnerul vivace de la o bodega.
- Ciorba de burta aveti?
- Din burta clientului, daca vreti.
- Dar de vaca sau porc e tot de la client?
- Pai depinde.
- Dar cum va dati seama care client e porc si care vaca?
- Daca e nesimtit e vaca. Daca intrece masura e porc.
- Si o cola, va rog.
- Cu-ala vii, cu-altu pleci.
- Vin la pahar aveti?
- Vin la tine, ca la mine n-am decat la sticla.

Am continuat sa facem glume cu el. Cand a venit sa ia nota, glumele noastre s-au spart in gol. S-a uitat la noi si n-a mai dat nici o replica. Chelnerul se terminase ca un film.

Deformatii de la Green

2009-06-04T13:16:00.004+03:00

225. Apoi Ţop a intrat în scenă cu o portavoce, aşa cum îi place lui să facă în propriile piese. Mă uitam la oamenii din jur, care veniseră la recomandarea mea. Era greu să-mi dau seama ce era în sufletele lor. Din spate, creaţa mă strângea de tricou entuziasmată la carisma lui Tudor cel cu ochi albaştri. Pe partea cealaltă, fetele afişau o privire intransigentă, mulţumite de măcar momentele amuzante care strângeau bănuţ cu bănuţ cei 20 de lei pe care-i plătiseră pe bilet. Pe scenă se prăbuşeau blocuri în rochii verzi. Pe scenă se aglomera toată muzica din lume. I touch myself, I'm a creep. Protejeaza-mă. Băiatul cu maxilar perfect ne întreabă ce mai facem, fata finuţă îi spune că nu-i place. Atmosfera e atât de ciudată, încât labilii idioţi ai sălii încep să vorbească cu actorii de pe scenă, nici nu-şi dau seama ce caută în gura lupului. Ca să nu facă pe ei de frică, se duc pân' la baie. În cele din urmă, piesa asta despre ce-a fost? Nu ştiu, dar aveam absurd şi cel mai frumos umor pe sub unghii când s-a terminat şi-am ieşit repede afară să luăm un taxi. Şi dacă vouă nu v-a plăcut, mie da. Şi chiar dacă textele vi s-au părut clişeu, mie da. Şi dacă voi credeţi că erau forţat poetice, mie da. Şi dacă n-aţi înţeles momentele prea lungi de explozie, mie da. Iar dacă lucrurile fără fir epic nu sunt ok, mie nu.

Am facut si poze

2009-06-01T12:45:00.009+03:00

Sticlit, verb

2009-05-28T11:26:00.002+03:00

Greu ma urnesc sa scriu ceva. Dar exista unele lucruri care nu trebuie sa se piarda. De exemplu, directorul nostru de logistica (a.k.a car driver), dupa ce a spalat masina: "Gata, am sticlit-o, acum e luxten".

In alta ordine de idei, cine este fiinta infioratoare care a pus trenul Bucuresti-Cluj la sa ajunga la 5 fara 10 dimineata? Cum o sa ma mentin eu treaza la doua serii de amintiri din epoca de aur? hm? Nu putea sa ajunga si el la 8? nuuuputea! O sa fac o petitie sa se sticleasca si programul CFR.

Ce anamneza mea

2009-05-21T15:55:00.003+03:00

Hmm... trebuie să încetez cu poeziile astea. Nu am avut niciodata fler pentru poezie, nici măcar în liceu, când eram în competiţie cu toată lumea, să fim cât mai postmodernişti, cât mai suprarealişti, cât mai douămiişti. Citez: "aerul în cădere se spărgea în cioburi", "entomolog", "anamneză", "...mmm ceva cu nişte furnici" şi alte chestii pe care nu mi le mai aduc aminte. Treburile astea, la vremea aia, ne făceau ţăndări. Cu anamneza a fost un întreg serial, că nimeni nu ştia ce e de fapt, nu exista dr. House pe vremea aia şi erau alte cuvinte la modă. În plus, în mod total suprarealist, cuvântul nu era nici în dicţionar! Toată lumea mergea la concursuri, sesiuni de comunicări, olimpiade, tabere de creaţie, făceam reviste şi cenacluri. Diplomele curgeau în valuri, poezia mai avea o speranţă.

Dintre toţi copiii, eu scriam cele mai proaste poezii. Eu eram mai clasica, aşa, mă învăţase mama să termin cu prostiile, citeam scriitori ruşi şi eram total deformată faţă de ceilalţi. Ei citeau Levantul, beau vodcă prin ganguri şi unii purtau blugii pe dos. Alţii aveau tot felul de probleme, nu se spălau, credeau că sunt de sex opus sau erau prea mari ca să mai facă treaba asta. Cu toate acestea, eu insistam să fiu eu însămi (ce-o fi fost în capul meu?) şi să-i dau înainte cu fondul fără forme. Acest fapt mi-a adus cele mai jenante momente din viaţa mea, momente în care eu mi-am dat seama că eram diferită de toţi ceilalti, şi nu în sensul bun.

Mai târziu, prin clasa a unşpea, eram deja normală, îmi găsisem identitatea, vorb'aia, eram convinsă că, în afară de cei 5 prieteni pe care-i aveam, toţi ceilalţi oameni erau proşti şi nici nu merita sa mă uit la ei. Mă consolasem cu o solitudine veşnică, doar eu şi prietenele mele, cu care dădeam ture prin barurile din oraş, cu speranţa secretă că ne înşelam:). Odată cu aceste perindări, cu 10 mii în buzunar, din care ne cumpăram ceai şi trei ţigări la bucată, m-am îndrăgostit de un baiat fermecător. Desigur, pentru ca nu puteam să recunosc public acest lucru, scriam poveşti despre el (chiar şi când personajul principal era fată, tot despre el erau). Astfel, viaţa mea s-a orientat catre proză, încadrată de un mare expert - atenţie - la "simbolism fantastic". Termenul m-a fascinat pe loc, eram în extaz, suna a ceva bun. N-am aflat niciodată ce însemna de fapt. Poate ar trebui sa dau Google.

Succesul fulminant mi s-a urcat la cap, aşa că dup-aia n-am mai scris nimic.

Ăăă... da. Chestia asta n-are nici o morală, doar mi-am adus aminte. Şi, ca toată lumea care a avut o tinereţe mai mult decât faina, îmi imaginez că, atunci când voi avea timp, o sa scriu despre ea şi o să fie cea mai frumoasă carte. Doar că deja am început să uit despre ce era vorba. Deci, na, fără încheiere.

Pereti albi

2009-05-15T16:56:00.003+03:00

Mi-am facut intentionat peretii albi,
Ca sa-i pot desena mai tarziu
Ca in copilarie, cand ma-ntindeam stramb peste tablia de la pat
Lungind cozi de flori si de oameni
Intr-o parte si-n alta a peretelui
In speranta ca nu voi intalni prea curand tocul de la usa.
Apoi am desenat o pisica pe peretii altcuiva, asa cum numai eu stiam.
Iar mai tarziu am mai desenat doar o chestie mica, mica, rosu cu verde, deasupra biroului
Care dadea foarte bine in combinatie cu lampa.
Cand am mutat lampa de acolo, la cativa ani dupa,
Mica mea chestie a ramas stinghera, singura in intr-o mare de perete, fara rost.
Apoi n-am mai desenat nimic.

Asa ca mi-am facut intentionat peretii albi.

Start Young

2009-05-04T15:13:00.003+03:00

Ce m-am distrat acu doua sambete.
Am pus mana pe camera si
Am ajutat la facut
Un filmulet deosebit
Pentru promovarea startyoung.ro
Care face identitati vizuale pentru copiii cu ambitii.
Chiar si pentru cei neintelesi.

:D

As avea timp

2009-04-30T16:45:00.002+03:00

Daca as avea timp as face cateva fotografii transparente
M-as trezi noaptea, m-as duce la geam sa trag aer pe gura, sa ma uit la felinar si la aglomeratie
As petrece ore in sir intorcandu-mi mansetele de la camasa si as incerca toate combinatiile de sosete.
Daca as avea timp l-as petrece pe strada
Urmarind aricii din fata de la Ciclop
In iarba inalta din fata gruparii de fotolii din centru.
Daca as avea timp ti-as face o fotografie mai mult sau mai putin
O fotografie numai buna de lipit in interiorul dulapului
Chiar mi-as umple casa cu poze cu haine, poze cu femei frumoase si vaporoase
Daca as avea timp mi-as face parul
Daca as avea timp, te-as face sa razi, te-as face sa delirezi, te-as face sa lacrimezi.
M-as aseza pe marginea strazii de cat mai multe ori, intinzand picioare bleu pe trotuar.
As merge aiurea, aruncand cu mainile in stanga si-n dreapta
Mi-as da parul din ochi si m-as agata de o creanga.

Bucurestii Noi

2009-04-28T12:46:00.002+03:00

In Bucurestii Noi e plin de pisice si caine.
In prima dimineata mi s-a aratat si pasarea cartierului
Avea penaj cu buline, foarte elegant, ca si casele de oameni fini din jur.
In Bucurestii Noi robinetul este montat invers
Iar la bucatarie, un pahar rotund s-a lipit vesnic cu gura de interiorul dulapului,
Intr-o sarutare de vesnic aspirator,
Vesnica liniste de dulap, de intuneric, de casa.
In Bucurestii Noi e foarte dimineata, e ca in alta tara
Strazile sunt frumoase, semafoarele sunt frumoase, femeile au haine in culori asortate.
Autobuzele circula linistit, pe bulevarde largi, biletele se composteaza singure.
Lumina-ti face pofta sa mananci un corn cu ciocolata, pe care-l gasesti imediat in poseta.
Casele au boscheti in gradini
Oamenii asculta linistiti muzica
In Bucurestii Noi nici macar porumbeii nu galgaie prea de dimineata.

Nu, eşti perfectă aşa cum eşti

2009-04-21T14:29:00.006+03:00

Acum am tot ce mi-am dorit.

Domnişoara s-a urcat pas cu pas în autobuz. A deschis migălos portofelul de piele, dezlegând şiretul şi apoi deschizând buzunăraşul închis cu capsă. De acolo a scos un bilet de autobuz perfect întins, l-a introdus în compostor şi apoi s-a uitat cu mare, mare atenţie, să vadă dacă a fost compostat corespunzător. Părul scurt, uşor ondulat, îi statea bine lipit în acea dimineaţă, iar gulerul de la cămaşă era perfect aliniat cu cel de la geaca de piele ştrengărească pe care o purta marţea, joia şi sâmbăta, pentru a nu deforma materialul.

Ţinându-se dreaptă, a coborât din autobuz cu pas uşor, cu mulţumirea de a fi întruchiparea perfecţiunii la Piaţa Naţiunilor Unite. Tocmai făcuse primii paşi pe trotuar, când auzi în spate o voce deloc delicată: "Tipului ăluia îi atârnă un muc din nas!".

2009-04-17T14:04:00.000+03:00

bright

2009-04-10T16:11:00.000+03:00

Nu va dau nici un ban

2009-04-08T17:50:00.005+03:00

Hmm... M-a sunat un domn care zicea ca este Liviu Dragnea (you know, fostul ministru al Internelor) si care mi-a cerut o donatie din partea unei companii pentru care lucrez. Nu, nu mi-a cerut mie, doar s-a intamplat sa raspund la telefon. Prima data m-a si emotionat cu cauza pe care o tot sustinea, ma pregateam sa lupt si eu pentru ea. Dupa ce am inchis telefonul, mi-am dat seama ca probabil nu era el la telefon, ca probabil un nene ca asta nu se ocupa cu cauze nobile, ci e prea ocupat cu propria cauza si, mai ales, am dat search pe google. Nu dupa el, ca nu gaseam nimica, ci dupa un domn a carui adresa de mail mi-a dat-o, ca cica sa-i cer informatii suplimentare. Tot ce-am gasit pe net despre omul respectiv era un comentariu la un articol despre un nou laptop de pe un site, prin care respectivul cerea sa fie informat cand o sa aparara laptopul, comentariu infiorator de gresit gramatical.

Concluzia este ca nici o masa fara sport, nici o donatie fara search. Snapanilor!

Ciudat mi se pare ca saptamana trecuta au incercat sa ma mai pacaleasca niste indivizi, dar i-am fentat si pe aia, with a little help from my friend:). Ia mai incetati, dom'le. Ca ma supar acuma.

2 days later edit: Se pare ca m-am inselat. Chiar era Liviu Dragnea... Cauza chiar exista si acum imi pare rau ca n-o sa pot face nimic, pentru ca nu mai e timp.

Si sa editam si dupa o saptamana: Intr-adevar, prima impresie este cea mai aproape de realitate. Se pare ca dl. Liviu D n-are nici un amestec in treaba asta, ci este doar folosit de o banda de baieti... Nu mai poti sa mai ai incredere in nimeni, dom'le.

Rachel Getting Married

2009-04-06T21:34:00.005+03:00

Am uitat sa va zic sa va uitati la Rachel Getting Married. Mi se pare ca este unul dintre filmele ignorate din seria de filme premiate ale lui 2008, nu? De fapt, e aproape normal sa fie asa, pentru ca RGM nu e ca toate filmele. E copilul ala corigent din fundul clasei, cu parul blondut dat intr-o parte si puloverul atarnand lalai, care de cate ori era fortat sa raspunda, o facea ca si cum s-ar fi gandit toata viata la problema respectiva, lasandu-i pe ceilalti palmuiti.

Chiar daca are nume de comedie romantica, e si comic, e si romantic, el nu e nici comic, nici romantic. E un film solicitant, obositor, intens, filmat din mana, plin de o droaie de personaje secundare care-ti sug energia cu omniprezenta lor, cu instrumentele lor muzicale, cu problemele si discursurile lor, din care curge o groasa zeama interetnica, interculturala si inter ce vreti voi, in care la final iti dai seama ca te-au scaldat si pe tine. Totul culmineaza cu scena numitei nunti, care este obligatorie de vazut pentru orice om care... pentru orice om.

Iar Anne Hathaway asta, pe care o stiam drept ingenua cu parul lung din filmele siropoase, iubita barbatilor lucratori la banca, cu parul ondulat si buze perfecte, te face sa iti rupi blugii de pe tine si sa te duci sa zdrangani intr-un garaj, bagand aprig in vena, gandindu-te comemorativ si afectat la tineretea ta pierduta si la faptul ca nici nu ti-ai mai dat seama cand a trecut 5 Aprilie.

Urme de cutit pe mana

2009-04-06T13:23:00.005+03:00

Sa-mi spuna si mie cineva de unde au diversi oameni taieturile alea multe pe maini. Nu ma refer la sinucigasi, ci la oameni de toate varstele si culorile, pe care eu ii vad mereu prin autobuz, si care au zeci de taieturi pe maini. Ce inseamna ele? De ce si le fac? Li le face altcineva? Este o miscare de protest? Azi dimieata era in autobuz un baiat plin de tatuaje din diverse epoci si locuri (de la parnaie la salon), mai noi sau mai sterse. Era destul de tanar, cred ca se tatua de la 6 ani. Peste inimile, ancorele si celelalte modele neidentificate avea zeci de taieturi, una langa alta. Unele nici nu se vindecasera inca.

Deocamdata stiu ca: nu e o chestie de macho, pentru ca am vazut o gramada de femei, nu e pentru adulti, ca si copii cu taieturi sunt peste tot, cred totusi, daca tot am luat-o demografic, ca e in directa legatura cu educatia si cu veniturile.

Asadar, in ce circumstante isi fac oamenii aceste chestii, de ce si, mai ales, inseamna ceva? Te ajuta cumva in viata, in cartier? Nu, nu vreau sa-mi fac si eu.

Ţine!

2009-04-06T11:24:00.002+03:00

Ca să ieşi din starea de letargie ai nevoie să te întâlneşti cu cei mai buni prieteni şi să nu aveţi ce să vă mai spuneţi. Numai atunci poţi să-ţi dai seama că tre să pleci în alte locuri, pentru că în Bucureşti nu mai e nimic de făcut. Toate lucrurile noi care se-ntâmplă, s-au mai întâmplat deja, cu altă glazură.
Ascultă mai multă muzică. Altfel, o s-o iei razna de tot. Să ilustrăm şi vizual cu o poză făcută vineri:

m-o ajuns viata din urma

2009-04-02T16:25:00.002+03:00

N-am avut in viata mea insomnie. Iaca am acuma. Scriu ca sa n-adorm.
Imi tremura manutele.
Nu pot sa ma coordonez ca sa apuc paharul.
Nu pot sa-mi mai dau seama daca o propozitie e prea lunga.
E un cosmar
Sa bag cliseul ala cu copia dupa copie dupa copie? Mai bine nu.
Fac eforturi.
Sa ce?
Nici nu pot sa scriu asemenea sentinta: maine trebuie sa ma trezesc la 6 (sase).

Sase, baietel, stai jos!
Foarte rau.
Asa mi-amintesc de zilele care m-au indoit.

I am currently out of my head.
Gigele.

Pasari de cartier

2009-03-31T18:32:00.002+03:00

Aseara zaceam in pat cu T, dupa ce ne hlizisem amandoua pana la ore indecente si ne relaxam ascultand niste pasari minunate care triluiau inaltator afara, prin fereastra deschisa. Vizualizam strada cu copaci fara frunze, plina de praf, cu camioane si ambulante trecand sporadic, sub falfairi de aripioare alb cu negru, ceva miraculos aproape. Dupa ceva timp pasarile au incetat sa mai cante.

- Oare unde au plecat pasarile ? :(
- In Rahova.

Conversatii intre alti oameni

2009-03-30T11:41:00.006+03:00

Tot aud.

In tren, aseara, baiat de la Braila, blonziu si desirat, la telefon cu amicul lui din camin, vorbeste necontenit despre meciul Romania-Serbia, ceva cu Piturca, nu pot sa reproduc pentru ca nu am cum sa tin minte ceva despre fotbal. Dupa o ora de consfatuire microbista sarguincioasa cu amicul, ii zice: "Auzi, ba, ai sa-mi dai si mie ceva materiale pe ideologia nazista si ideologia fascista, ca vreau sa fac impresie buna la asta. Da, da... pai vreau pe ideologii, poate chiar un caz particular pe ideologia comunista. Da, ma, de-astea simple, cu cultul personalitatii, vizitele in teritoriu, d-astea... Da. Sau da-mi pe legionari, ca stiu ca te specializezi in asta. Nu, ba, n-am timp acuma sa citesc Mein Kampf. Da-mi niste articole, da." Am zis ca ok, poate e totusi un student la Poli, care are de facut vreun referat. M-am dus pana la baie. Cand m-am intors, baiatul desirat si doamna de pe scaunul din fata, plina de bijuterii si imbracata in toate culorile papagalului (cum care papagal? oricare) si oja cu sclipici, care pana atunci dezlegase integrame, dezbateau inflacarati istoria recenta a Romaniei, de la relatia lui Nicolae Iorga cu legionarii si cu Carol al doilea, pana la influenta lui Gorbaciov in lovitura de stat din '89. Promit sa nu mai judec oamenii dupa aparente.

Ca sa ma clatesc putin de smoala istorica in care ma scaldasera astia, incep sa-l ascult pe un tip de vreo 22 de ani care sedea pe gruparea de scaune din stanga noastra. Acesta declara cu o mina sfatoasa: "Pai eu ma culc in fiecare seara la 9 jumate, maxim 10. La 6 ma scol, la 7 mananc." Audienta sa, formata dintr-o fata si un baiat, incoltiti in fata lui intre doua geamantane, protesteaza ca ei nu au timp sa manance dimineata. Nu-i nimic, baiatul avea un raspuns pregatit! "Pai trebuie sa-ti pregatesti un senvis, ceva usor, de seara. Eu imi fac ceva bun, ceva gustos, care sa ma faca sa ma trezesc cu bucurie dimineata, sa ma faca sa zic yeah! (gest insotitor indescriptibil)". Dupa care le-a explicat cum e cu legumele modificate genetic. Cei doi ascultau fascinati. Explicatia a inceput cu ridicarea celor doua degete aratatoare: "Deci asta e o leguma normala si asta e modificata genetic". Nu mai continui, ca puteti citi despre asta in revistele de femei.

Azi dimineata, in autobuz, doua brunete ecologiste vad un afis pe Casa Poporului: "Fata, uite, a fost Ora Pamantului". "Da, fata, stiu, a fost si concert Sistem in Piata". "Tu ai stins becul?". "L-am stins pe ala din sufragerie si am stat cu totii in bucatarie. Ei, trebuia sa inchizi si calculatorul si televizorul, dar nu era sa stam la lumanare". "Si cat trebuia sa stai cu becul stins? 10-15 minute?". "O ora, fata". "O ora intreaga?!". "Da, erau oamenii in piata cu lumanari, a fost ca la Paste".

mofturi

2009-03-26T16:32:00.003+02:00

Criza mi-a distrus visele.

:))

Rad ca sa nu plang. Din cauza crizei, toata lumea e precauta, nimeni nu se mai arunca in planuri de plecat la Barcelona, ca nu se stie ce se-ntampla, nu? Desi au tot atatia bani, copiilor li se pare ca sunt mult mai putini. Nimeni nu mai face planuri frumoase. Desi, in mod logic, anul trecut aveam cu totii salariile mult mai mici decat anul asta (pentru ca asta fac salariile - cresc), anul trecut am putut sa plecam in trei tari diferite. Anul asta nu mergem nicaieri. Nicaieri. Parca vad. Nu mai vedem mari, nu mai vedem tari, nu mai bem combinatii de alcoale, nu mai sarim din tren in tren, nu mai cautam poduri si muzee. Mula.

Tot ii bine, ca merem la TIFF... Macar daca fac un drum de 8 ore poate o sa mi se para ca sunt in alta parte.

Da, dar eu ce fac doua luni jumate, pana atunci? Hm?

Mananc si dorm

2009-03-24T18:50:00.002+02:00

Ma suna prietenii si-mi spun ce mai fac
Ma suna pritenii si-mi marturisesc bucati de sticle din vietile lor.
Imi spun cum si ce vor sa faca in viitor, cum vor sa ajute si sa inteleaga
Ma suna prietenii si-mi povestesc despre barbati.
Prietenii mei fac lucruri.
Unii sunt chiar in Sicilia!
Ca sa vezi.
Ma intalnesc cu ei si ii ajut la scorojit, le dau culori si crengute de pus la colturi.
Ma suna prietenii sa-mi spuna ca traduc o carte, ca merg la scoala, c-au vazut un film cu o autostrada.
Ma suna prietenii si le aud pasii pe scari, ducand gunoiul
Spaland pe jos.
Prietenii mei si-au pus bijuteriile si rochiile cele mai frumoase in bagajul de mana.
Eu am in poseta un mar si o bucata mare de budinca.
Prietenii mei circula in masini cu parul in vant, ii trage curentul.
Ma suna prietenii mei sa-mi spuna ce au mai facut
Si sa ma intrebe.
Si eu le spun albastru de metil, ca o picatura de cerneala scapata in pahar
Ca o sampanie, ca un tort cu ciocolata
Incetosata si acoperita cu patura pe care am gasit-o langa mine
Cu mana stanga pe marginea tastaturii si capul sprijinit de aerul care intra prin usa de la balcon:
Ce sa fac? Mananc si dorm.
Mananc si dorm.

Si la birou e distractie

2009-03-18T19:02:00.002+02:00

Linistea biroului. E 7 si ceva seara. Neonul bazaie suav.

Un coleg (calculand ceva, mormaie): 60, 40, 30...
Alt coleg: Recunoaste, Razvan, iti doresti un bust mai mare!

A-ha-ha. Nu imi dau seama daca e cu adevarat amuzant. Cred ca sunt obosita.

Casa?

2009-03-16T18:33:00.004+02:00

Sunt in mod oficial homeless. Sentimentul ca m-a aruncat cineva de la geam a venit azi dimineata cand a trebuit sa las cheile de la garsoniera in care am locuit un an si jumatate in aceeasi garsoniera. Adica ele nu au mai mers cu mine, cuminti pe breloc, ci au ramas sa fie folosite de niste maini straine. Iar eu nu mai am nici o cheie in poseta. Ma simt ca si cum as fi in apa, cu pernute din alea la maini, dar care nu prea-si fac treaba. ANUNT UMANITAR: daca vreti si aveti placerea, precum si o camera libera si eftina undeva, nu ezitati sa ma luati si pe mine. Nu mananc mult.

Ce-i drept, sunt si cam epuizata dupa scandalul pestelui de sticla. Nu e usor sa impachetezi toata casa in doua zile, concentrat fiind pe desfasurarea altor evenimente, strecurand, printre altele, si o petrecere si cateva ore la targ, nu?

Mi-a lasat un cititor comentariu ca cica sa inchid blogul si sa-mi iau o viata. De unde se iau vietele astea, domnu? Pana nu zici sursa, sa fii sanatos. Uite o poza cu motanul Gogu:

Poveste falsa, cu mari sanse de a fi adevarata, despre Lucullus

2009-03-11T22:38:00.004+02:00

Sa spun ca nu mai am timp de nimic ar fi doar o scuza. Mai bine va povestesc cum, navigand prin wikipedia in cautare de figuri istorice marcante, pe care trebuia sa le leg de o tabla, am dat peste Mr. L asta, care mi-a adus aminte de mushtarul de Tecuci din copilarie, pe care scria curb "Lucullus ia masa la Lucullus". Dar, sa fim seriosi, cine nu stia asta deja?? Mi-a parut rau de Mr. L, m-a cuprins o tristete mare rau, aproape mi se parea ca n-am tras podul de la mal. Cum, dom'le, dupa 2100 de ani, toata omenirea asta sa nu mai stie decat ca ai luat masa la tine acasa? Mii de generatii de copii sa invete si sa stie intreaga lor viata ca ai mancat la tine in ograda. Miliarde de oameni sa zica asta despre tine, ca si cum n-ai fi facut nimic decat sa mananci, din ou si din nou, intreaga ta existenta mizera. Poate-ai avut si tu o sotie, o amanta infasurata in draperii, o zeita in fata careia te prosternai cand te trezeai dimineata din betie, poate iti placea si tie sa faci un joggong, poate aveai niste pectorali de invidiat, poate, odata, la o petrecere, ai spus si tu un banc care l-a facut pe imparat sa rada pana a vomitat... Poate ai plans, poate ti-a fost frica de intuneric, poate copilul tau n-a facut facultatea pe care ti-o doreai, ci a plecat in Tunisia sa-si traiasca visul in desert, poate sotia ta te-a inselat, poate nu te-ai casatorit niciodata pentru ca erai gay... Poate ai scris o carte, poate ai cusut o haina sau macar o pereche de sosete, oh, wait, nu erau sosete pe vremea ta, poate ti-a fost frig la picioare, poate ai pierdut o unghie scapand o nicovala peste picior... Poate ai fost un sculptor de exceptie, poate ai inventat un ceas, poate ai scrijelit istoria pe o columna, poate ti-ai scris numele cu briceagul pe peretele unei bai termale... Poate ai avut sute de prieteni, poate ai fost actor sau stand-up comedian, poate iti placea sa iesi cu fete, poate iti placea sa le spui povesti, poate ai avut un blog de succes de care te-ai saturat la un moment dat... Poate ca te-ai retras la tara si ai scris filosofie mai ceva decat Toma d'Aquino, in timp ce linia parului tau alb se retragea din ce in ce mai in spate, iar gustul pentru trabucuri era din ce in ce mai puternic... Sau poate ca doar luai masa la tine acasa si n-ai facut vreodata ceva remarcabil, poate pur si simplu ai avut o mare mostenire care te-a dus din masa in masa, pana la cea din urma. Sper ca ai avut macar cativa prieteni buni cu care te-ai bucurat sa iei masa la tine acasa, sper ca ai ras mult, cat sa ajunga la toata lumea care te-a tinut minte ca pe un cal breaz timp de 2100 de ani.

There will be no fun here

2009-03-05T17:41:00.003+02:00

Mi-am sters contul de facebook. Nu-mi folosea la nimic, sunt la fel de antisociala in viata virtuala, ca si in cealalta. In plus, de fiecare data cand cineva ma invita sa ma joc sau sa raspund la ceva, ma apuca panica si dadeam repede ignore.

Am umblat cu slitul descheiat printr-o sala plina de oameni care se uitau la mine.

Am ajuns sa le fac cunostinta prin mail unor blogari pe care nu-i cunosc decat de pe net si carora unuia ii place de ailalta. E normal?

N-am mai iesit in oras de patru zile.

Am ajuns sa-mi ingrijorez colegii de starea mea civila. Explicatia mea: nu reusesc sa gasesc un baiet care sa-mi inteleaga glumele. Sunt de o finete fata de care orice baiat ofileste. Da.

Afara ploua si sunt incaltata nepotrivit. Iar.

Maine o sa am noul meu aparat foto, ceea ce ma bucura mai mult decat ati putea crede. Pentru ca asta inseamna ca vor inceta cosmarurile si procesele de constiinta (oare este cel mai minunat aparat sau nu, oare de ce dau atatia bani pe el, oare chiar imi trebuie zvarcolire zvarcolire da, imi trebuie, am nevoie, imi tremura mainile de dorinta de a-l tine apasat intre degete etc zvarcolire). Pot sa ma relaxez. Chiar daca n-o sa fac poze decat o data la sase luni, pot sa ma relaxez.

..........................................................................................................................................................................

Astazi am ratat ocazia de a ma imbraca intr-un costum urias de dinozaur verde care zace in birou. Mi-am pus doar capul, care trebuia sprijinit cu doua bucati de lemn. S-a imbracat un coleg. Am ras atat de tare incat m-au durut tamplele.

Now please excuse me I have to go party.

Ehei, ce vremuri

2009-02-27T16:50:00.003+02:00

Sambata trecuta ne-am adus aminte cum a bagat Loredana mana printr-o paine, de la un capat la altul, cum am facut dus imbracata in pijamale, pentru ca asupra mea se napustise un pahar de vin rosu si cum umbla Anca necuviincioasa pe holuri, cu casca de dus pe cap.

. [fullstop]

2009-02-23T21:04:00.006+02:00

Hai sa va dau o mostra de diferenta intre generatii. Daca sunteti trecuti de 22 de ani si vi se pare sa elevii de azi sunt cum eram noi, well... no. Nu sunt. Exemplu: pe vremea mea, sa faci o revista de liceu insemna sa o editezi in Publisher, sa aduni cu chiu cu vai texte indoielnice de la copiii de la cenaclu, sa negociezi fonduri speciale ca sa aiba coperta lucioasa (lol), sa o printezi la tipografie, sa cari cele cateva sute (?) de exemplare inapoi la liceu in brate, vreo 3-4 kilometri, pentru ca nu era autobuz pana acolo si sa o distribui cu forta printre elevi, la orele de dirigentie. Mai mult decat atat, revista era citita de cei 10-20 de elevi care aveau texte in ea, de doamna directoare, de vreo 2-3 profesori si poate, in pauza mare, de vreun curios care o citea in secret pe sub banca. Surse de inspiratie nu erau. Totul se facea din imaginatie. Iar asta despre care va vorbesc era cea mai buna revista din judet. Serios, a luat si premiu... Revista aceasta, pe numele ei "Portret", era stoarsa cu truda de Teodora, de mine si de inca 2-3 inadaptati:).

Astazi, 6-7 ani mai tarziu, a venit, in sfarsit, momentul de glorie al Teodorei. Ea este responsabila de designul de o frumusete rapitoare al revistei elevilor de la liceul Cosbuc, care, sub indrumarea profesoarei de vis si engleza Codruta (pe care am mai iubit-o o data aici), au scos acest obiect remarcabil. Revista lor se cheama . [fullstop] si este online. Este nu este din hartie, ci din flash, are texte excelente, nu trebuie sa o care nimeni in brate si nu este in nici un caz motiv de mistouri in pauza mare. Elevii cei redactori sunt "atat de indie si mici", dupa cum exaltata mi i-a descris Teodora, cultura lor se intinde mult dincolo de Razboi si Pace si de muzica anilor '70, sursele lor de inspiratie sunt infinite, exprimarea lor este in culori si in filme, conversatiile lor sunt despre alte subiecte, initiativele lor exista, iar calculatoarele lor au webcam. Asa ca va rog sa deschideti revista, care este despre toate astea.

Highlight-ul saptamanii

2009-02-20T17:53:00.003+02:00

Cel mai tare nume de caine este ŞCHIOPÂRLĂU.

Leapsa cu femei

2009-02-20T13:15:00.002+02:00

... sau pe femei. Oricum, suna bine. Sper ca v-ati facut flotarile de dimineata in ultimele luni, pentru ca o sa arunc in voi cu niste super-femei cu greutate. Asa. Am primit aceasta leapsa de la fermecatoarea domnisoara Roxxxybel, who likes me (purr, purr). Acum sa insirui si eu niste fete care cred eu ca scriu bine, bine, e foarte bineeeee......

Teodora - aici sunt putin subiectiva... Ea mai mult deseneaza decat scrie. Dar eu cred ca si scrie la fel de frumos. Pe aceasta cale, as vrea sa-i transmit sa scrie mai mult, desi detesta cand ii spun asta:D

Ioana Dark a lu Noe - care scrie mult si bine, energica si distanta, calda si calma; mi-o imaginez stand usor revoltata intr-un fotoliu, emitand pareri amuzante despre ce s-a mai intamplat de dimineata in aceasta lume, ridicand dintr-o spranceana.

Munching Tour - cand nostalgica, cand taios de prezenta. Ca-n viata. Desi pe ea o cunosc personal (mai impartim si aceleasi nostalgii uneori), mi-o imaginez scriind intr-o camera intunecoasa, cu o veioza uriasa cu abajur alaturi, cu o tigara in coltul gurii si o scrumiera plina alaturi:).

Unpuzzled - si ea scrie despre lucruri simple. Pe ea mi-o imaginez creatza, stand turceste intr-o garsoniera mica, cu parchet pe jos, cu un laptop in brate. Pe perete are o harta a lumii.

In the Sun - care scrie in scopuri terapeutice si foaaarte intim. Si pune si poze foarte alunecoase, de trebuie sa-mi tin echilibrul din post in post. Pe ea mi-o imaginez stand la birou, imbracata in haine colorate, scriind pe furis, scufundata in lumea ei, in timp ce colegii se agita in jur cu brief-uri si prostii.

Mie mai imi place mult si de alte femei, dar trebuie sa avem o limita!

Totul despre Bufnicioara

2009-02-19T10:00:00.004+02:00

BUFNICIOARA este cel mai frumos cuvant inventat. Animalul numit bufnicioara nu are nici o legatura cu cioara, ci dimpotriva, este mare, grasut si cu totul si cu totul alb. El se ocupa cu ciugulirea. Desi nu a fost inca introdusa in nomenclatorul meseriilor, ciugulirea este o meserie de viitor (chiar si mama ar fi vrut sa ma aplec catre aceasta, insa, cu frageda-mi minte, nu am inteles adevarata sa valoare). Necesita harnicie, dinamism si o buna cunoastere a mediilor viitorului: frasinul, norul cumulonimbus si frunza proaspata de ceapa verde. Bufnicioara nu are o ora anume de ajuns la ciugubirou, pentru ca principalul element din fisa postului sau este relaxarea si digestia temperata a micului dejun.

Am ales sa scriu despre bufnicioara pentru ca o admir foarte mult. Noaptea, cand ma trezesc la 5 dimineata intrebandu-ma cum naiba am ajuns aici, imediat vine si se aseaza pe manerul de la scaun, ma lasa sa ii scarpin blana moale, grohaie de cateva ori si gata, plapuma se inmoaie si se strange perfect pe langa maini, ceea ce intotdeauna m-a facut sa adorm cu vise.

Hey, shut the fuck up, boy

2009-02-13T15:38:00.001+02:00

You're FEEL starting GOOD to SONG piss OF me THE off WEEK END.

2009-02-12T16:16:00.002+02:00

Sunt un copil chinuit intr-un colt. Se-ntampla numai lucruri urate de cand port cerceii astia. Ne e frica si imbatranim fara riduri, cand ar trebui sa atarnam decoratiuni de hartie si baloane in copaci, sa vopsim banci in alb si sa taiem cu foarfeci noi bucati mari de material galben. You know?

Raport abstract al zilei de otel

2009-02-11T19:24:00.003+02:00

Zi nebuna dupa noapte dubioasa. Aseara m-am culcat la 9. Poate de-asta mi s-a parut totul foarte luminos, toate visele au fost bej sau mai mult de-atat, toate au fost ciudate si mereu vedeam cate o perdea fluturanda. M-am trezit cu senzatia ca dormisem o zi intreaga pe plaja. Mai bizar a fost dimineata, in metrou. Blana doamnei de langa mine mirosea puternic a jumari. N-am mai mancat jumari de cel putin 10 ani si nici nu m-am mai gandit la asa ceva, pana dimineata, cand femeia aceea a maturat orice senzatie de thriller diafan dupa perdele cu blana ei inmiresmata. Mi-am petrecut tot drumul razand la calatorii urati de pe scaune, imaginandu-mi dialoguri hazardate cu femeia jumara. Ceea ce n-a fost de bun augur, pentru ca a fost o zi de toata obida si acuma sunt tintuita tot aicea, asteptand. S-a terminat si afara.

Scurt

2009-02-09T18:36:00.002+02:00

In club. Vine un olandez la mine.
El: Do you come here often?
Eu: More or less.
El: Wow, your English is so good!

Uou.

Ce rautacioasa sunt.

2009-02-06T17:18:00.001+02:00

De cateva zile, atunci cand clipesc, imi scartaie ochiul. Oare ma transform intr-un robot? Si, daca da, cu ce fel de unsoare sa ma dau?

Faceti toti ca mine!

2009-02-05T11:26:00.002+02:00

Am dovada clara ca inteligenta mea transcede limitele normalului: aseara mi-am incalzit salata cu foehnul, pentru ca era de la frigider si imi inghetau dintii!

Si pentru ca tot suntem la capitolul electrocasnice, m-am gandit ca in criza ar trebui sa folosim cu precadere calculatorul alb-negru si, in special frigiderul alb-negru. Inspiratia mi-a venit de la o fata care a scris despre criza si efectele ei mai bine ca mine, ceea ce ma enerveaza, dar imi place de nu mai pot. Oricum... aicea.

Concluzie meditativa surprinzatoare

2009-02-04T16:11:00.004+02:00

I se spusese ca arata ca un berbec, ca un caine, ca un castor, ca o girafa si toate astea numai din cauza coafurii. Miscandu-si coafura in stanga si-n dreapta dansa lasciv pe supermassive black hole, frecandu-si spinarea de cea a unui fost iubit, care nu o remarcase, asezandu-se chiar in spate. Ce gluma buna. Ce lumina buna. In club nu poti face poze cu telefonul, lasa-l jos ca ma apuca plansul, pareai un tip fascinant inainte. Mai incolo, domnul Mihai Pulica, sa-i zicem, statea cu creierii plantati in iarba, cu muguri proaspeti tasnindu-i din urechi, pe muzica.

*Era ca la un spectacol de artificii muzicale pe care l-am vazut acum 1000 de ani pe casa poporului. Dupa trei zile de rulat cu autocarul prin tara, murdari, obositi, cu ochii rosii, ne-am proptit trupurile frumoase in multime si-am adulmecat toate culorile ca pe o incheiere de destin. Cine stie cati dintre noi mai sunt astazi in viata? Au trecut secole.*

Domnul Mihai, in cautare de amor stil caracatita, ii soptea lasciv prostii intre suvite unei domnisoare uratele, slabute, imbracate prost. Neplacut.

Mai incolo era o tipa despre care stia ca-i tare desteapta si citita, care dansa usor si ritmat, fara greseli. Tipa insasi ii spusese odata, cu aproape patru ani inainte: "Ce corect fumezi. Introduci tigara dreapta in gura, nici prea mult nici prea putin, tragi fumul mai intai in gura si apoi in plamani, fara efort, si il dai afara intr-un jet egal, concret si lipsit de neprevazut". Asa era. Desi P. rasese de stilul ei de fumat luni intregi. Pe buna dreptate, caci era tare caraghios si schimonosit.

*Probabil din cauza vietii foarte frumoase de atunci, impartite intre trenuri, dealuri verzi cu soare ziua si lumanari printre iarba noaptea, cu zdranganit de chitara la intrarea in buncar, cu plimbari cu masina pe drumuri neiluminate pe campuri ardelene, dupa ce mancasera prajituri nemtesti deasupra norilor.*

In timp ce reflectoarele o umpleau de lumina, s-a gandit ca toate lucrurile astea se subtiaza in timp, ca se curata de toate ambalajele. Ca dintr-o vacanta la mare, dupa trei ani, ramane doar un drum cu masina sau o conversatie la un cartof copt sau o leganare cu cineva intr-un hamac sau un dans de cateva minute cu niste necunoascuti. Dupa cincizeci de ani, probabil ca ramane doar o rochie, sau o matura de sarma maturand dimineata, senzatia unei caciuli de blana sau un prieten ingenunchiat langa un caine.

Ingratii de noi ar trebui sa scriem mai mult.

Scurta poveste lunga

2009-02-02T15:56:00.005+02:00

Asa ca iata.
Cel mai de demult lucru pe care mi-l amintesc a fost cum m-am dus la Ateneu prin ploaie sa vad cum ia Cehia fraiele in mana, si-am vazut cum domnul ministru Paleologu este un om bun, care face glume despre nervous breakdowns cu oficialitatile si m-am simtit ok ascultand muzica de camera si zgaindu-ma la pereti si ambasadori mici cu ochi oblici. Totusi, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la faptul ca nu-i chiar in regula sa te duci cu gluga la Ateneul Roman, ca-n rest eram foarte integrata, aveam si poseta. Dupa o barfa nobiliaro-regalo-dezmostenita am plecat acasa, ca deja nu mai ploua.
Apoi au urmat vreo doua zile de invatat, de Sunset Boulevard si M83, de bodega in care ne-am conflictuat cu niste gunoaie de diverse varste, carora T. le-a soptit delicat "muie".
Apoi a fost vineri, am stat acasa, am inventat frumosul sarut necuviincios printr-o noua literatura si l-am facut cadou unui drag baietel, persoana importanta, nu spui cine.
Am dat un examen, m-am dus acasa. Am stat pe net pana la o ora indecenta.
Apoi a fost sambata dimineata. Ne-apropiem, incadrez lucrurile spatio-temporal mult mai bine. Am mai dat un examen. M-am intors acasa am spalat toate vasele din chiuveta, am intins pijamalele pe calorifer. Am invatat sase ore.
Apoi am dormit 40 de minute.
M-am dus la The Mercy Seat, s-o vad pe Mihaela Sirbu si pe partenerul ei foarte talentat, dl. Dita. Piesa a castigat din partea mea premiul pentru "Spectacolul care a evoluat cel mai neasteptat de la plictisitor si cine-m-a-pus-sa-vin-pana-aici-hai-mai-bine-la-bere la o profunzime asemanatoare cu Who's Afraid of Viginia".
Apoi ne-am dus in Control, unde am avut discutii cuminti cu oameni buni si interventii neplacute din partea unor indivizi incoerenti in vorba si-n viata.
Apoi am dansat pana la transpiratie, like there was no tomorrow. Literally, pentru ca a doua zi aveam examen.
Ei, surpriza, am baut un nes mare si am mai dat un examen.
Am mancat, am dormit, am mancat, am spalat TOTI pantalonii, am frecat cada, m-am uitat numb la comedii pentru copii, m-am culcat.
Si iata-ma astazi, asa cum ma cunoasteti.

Have you seen this?

2009-01-27T15:45:00.005+02:00

Short film frumusel despre cum oamenii isi doresc lucruri foarte simple. Bani, sex, prieteni, copii, libertate...

"Umm.. Anything... I just want to be happy. I want everybody to be happy by the end of the day."

This fire is out of control

2009-01-26T13:36:00.004+02:00

Ma tavalesc pe jos de placere. O sa vina Franz Ferdinand la Best fest. Zilele trecute, absolut intamplator, ma gandeam de ce nu mai scot si baietii astia vreun album, sa ne mai bucuram si noi. Si iata, ce forta premonitorie deosebita!

PS. Vahahahai, ce poze frumoase au pe site. Iar ma tavalesc.

Descoperire şoc, tarziu in noapte

2009-01-25T01:03:00.003+02:00

Azi am descoperit inca un lucru infricosator despre metroul bucurestean. Stiti unde arunca angajatii apa murdara din galeata dupa ce au spalat pe jos? O rastoarna cu bolta, de la etaj, pe şine.

De fapt, altceva mi se pare interesant, si anume faptul ca la metrou se spala pe jos... Suntem din ce in ce mai civilizati.

A, si mi-am adus aminte de sfatul unui tip de la teleshopping, cum ca nu e eficient sa folosim mopul si galeata cu apa murdara, asa cum facem de obicei. Apa murdara esti tu, bai, eu nu spal pe jos!

Dezvaluiri incendiare

2009-01-23T10:52:00.005+02:00

Am primit o leapsha slightly pervert de la domnisoara Patafizica si Fum, care zice ca trebuie sa fac ceva foarte jenant, si anume "să scrie care e cea mai nepotrivită persoană cu care a visat că faceee...că se pupă". Mi-e cam ciuda, ca n-am nimic la fel de spectaculos ca ea. De obicei am astfel de vise numai despre persoana cu care ma desfasor si in realitate. Ceea ce e boring. Ca sa recunosc si eu ceva, am visat odata ca ma tinea in brate un amic al unui prieten de-al meu. A fost un moment tandru, ma consola pentru ceva, cred ca am si plans in somn. La mine visele de genul asta nu prea sunt erotice. Adica in loc sa visez si eu scarbosenii, ca tot omul, visez ceva foarte sentimental, care se incheie cu un nod in gat. Daca exista un psiholog in acest avion, sa-mi zica si mie ce inseamna asta.

A, da, e leapsha, tre sa o dau mai departe. Sa zica numitii Teodora, Corina, MunchingTour, Irina si Hfirimain.

Avertizare

2009-01-22T19:03:00.004+02:00

Is unii oameni asa de draguti, care scriu frumos si simpatic fara a jigni pe nimeni, fara frici si angoase, vorbind de pasari, copii si muzica, fara sa aiba habar ca si ei vor divorta la un moment dat, ca si ei il vor inunda pe vecinul de jos, ca si ei se vor indragosti ca idiotii de iubita celui mai bun prieten. Si multe altele.

Ei bine, acum stiti. Daca vreti, va dau in scris si cu creionul meu extra sharp Turkiye Fatih Fanatik 16700 HB si va semnez cu sangele care mi-a curs azi din degetul aratator pe hartia igienica si pe punga de la senvis.

2009-01-22T12:03:00.003+02:00

Ma scuzati pentru dubiosenii. Stiu ca e greu, dar voi sunteti baieti mari. Si, ca sa va vie mai usor, sa va dau ceva la schimb. Sa va dau o veste. Vin The Killers la Bestfest. Sper sa vina mai mult aia din 2004, sa faca niste hot fuss, decat astia de acuma. I don't like Humans much.

We took a walk that night, but it wasn't the same
We had a fight on the promenade out in the rain.

2009-01-21T18:42:00.003+02:00

Bravo, mai, ai nimerit-o si de data asta ~
Ti le da direct in mana, fara sa faci efort
Cu pantalonii verzi am modelat pasta
Ca sa aduc in casa putin confort.

Cat confort? Putin. Asa, cu buzele tuguiate.

Vino mai aproape, camera n-o sa te manance, ba, mai mult chiar, nici n-o sa te gateasca. Nici n-o sa te gaseasca. Ce ai de declara? Intotdeauna trebuie sa spui ceva, macar la aniversare, trebuie sa ridici paharul si felicitarea, sa spui si tu acolo, ceva frumos. Da-o naibii de treaba. Scoate tigara aia din gura.

Pasta

2009-01-21T12:29:00.003+02:00

Un articol mi-a adus azi aminte de reclama la paste cu ouou, pe care o tot recitam incontinuu la vremea ei, hlizindu-ma fara rost. Daca as fi scris vreodata o reclama, pe-asta as fi scris-o.

Uou.

Venise vremea gugustiucilor

Cuibusorul – parfum

Ea – beton

El – ozon

Combinatie tare

Cineva statea ca pe oua

Si-a marcat

Uou

Sah la pupaza

Mat la gugustiuc

Uou

Porumbeii erau pat

Pisi, te fac o pasta ?

Uou.

noua dilema

2009-01-19T21:05:00.004+02:00

Niste tartani mizerabili dintr-o dacie mi-au spus ca sunt frumoasa. Asta inseamna ca baietii frumosi si culti, pe biciclete, cred ca sunt urata?

LOVE

2009-01-19T19:09:00.004+02:00

Sfarsit de saptamana populat cu tot felul de indivizi binevoitori si suspecti.
Gheata la mal.
In continuare insist sa nu ma bucur suficient.
Cand nu te bucuri suficient e ca si cum nu te-ai bucura deloc.
Sunt superficiala si-mi vine sa ma desfiintez pentru asta.
555 centimetres.
Am nevoie sa vina primavara cat mai rapid, ca nu cumva sa mai racesc vreodata.
Urasc gecile groase, puful, blana, polarul, lana si mohairul doi pe fata doi pe dos.
As vrea sa fie mai mult bumbac pe lumea asta.
Bumbacul e usor de vopsit si ia forma vasului in care este asezat.
Da-i inainte.
Am incercat sa-i dau inainte, dar a iesit ceva neplacut la aspect.
Asa ca noapte buna si noroc.

Happy New Year

2009-01-14T11:26:00.004+02:00

In sfarsit mi s-a sedimentat si mie sejurul de rev, asa ca il pot povesti, ca orice om normal. Pentru ca sunt intr-o dispozitie buna, n-o sa zic decat ce mi-a placut.

Cel mai mult si mai mult mi-a placut cand am stat in bodega denumita Montmartre Cafe timp de mai multe ore, fara sa ne mai pese de nimic. Am stat la masa de lemn cu patina din colt, imbibata de aroma celor doi baieti intelectuali ce sezusera mai devreme acolo. Sub adapostul posterelor cu manowar si cu femei petrecarete pe jumatate dezbracate, am baut un sublim vin fiert si cafea cu lapte, de parca ar fi fost chiar atunci inceputul lumii si n-am fi avut nimic de rezolvat, pentru ca inca nu se intamplase nimic. Am vorbit verzi si uscate in lumina galbena, cu strainii ciudati in jur, sub atentia chelneritei-zeite care ne deservea dorintele. Acolo as fi dormit, acolo mi-as fi petrecut anul, acolo mi-as fi scris memoriile, nu mai aveam nevoie sa ies, nu mai aveam nevoie sa vad nimic altceva.

Mi-a placut in noaptea doua, cand am stat in apartamentul nostru temporar, ca-n tabara, fumand ca turcii si band suc in patul meu scund, vorbind numai prostii, numai prostii si povestind prostii de demult, de cand eram mici si nebuniile nu aveau voie in vietile noastre, ci intrau cu forta, sub forma unor baieti mai mari pe motociclete, in orase straine. Nici atunci nu m-as mai fi culcat, ci m-as fi tavalit in discutii pana dimineata.

Mi-a placut lacul termal, acoperit cu abur si cu rate plutitoare. Pot sa va ofer o poza.

Mi-a mai placut piata dintre muzee, cu jumatatile sale de treceri de pietoni. As vrea sa merg acolo vara si sa stau. Saaaa staaaau.

Desigur, mi-au placut animalele pufoase de la gradina zoo si, mai ales, cei doi lei care s-au apucat de facut amor chiar in fata nostra, cu ragete, surle si trambite. Am cascat ochii atat de tare, incat am uitat sa facem poze. Si focile, girafele, puiul de rinocer, lupii, leopardul, bufnitele albe ihihi ce dragute erau. Da, si ursul brun care lua masa, sfasiind un animal neidentificat, cu blana pufoasa.

Nu mi-a placut concluzia, pentru ca era adevarata, dar, hei, nu-i nevoie sa-mi scoti ochii cu asta.

La ce ma gandeam

2009-01-13T18:36:00.005+02:00

Am cateva framantari, pe care le voi expune aici, ca de-aia isi fac oamenii blog, nu?

Unu. Dragi copii de varsta mea, incetati sa va mai casatoriti. Mi se ridica parul pe ceafa. In fiecare saptamana mai aflu de cate o nunta iminenta. Aseara, ca sa puna capac, am aflat de o cunostinta care se va casatori la sfarsitul lunii cu o fata pe care o cunoaste de 12 zile. Ce sa zic, dragii mosului. Nu mai zic nimica.

In al doilea rand, mi se pare din ce in ce mai ridicol aplaudatul la teatru. Stam acolo ca focile si plesnim. Vezi numa' oameni unu si-unu, intelectuali, persoane cu spirite 'nalte si snobi deopotriva, efectuand acest gest cu alura primitiva, ca si cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Mie mi se face usor rusine, ca si cum m-ar fi surprins cineva scobindu-ma in nas. Gestul nu e nici macar primitiv, pentru ca, asa cum ne invata esquire.com (cand am vazut articolul, am saltat ca pestele pe uscat de entuziasm, credeam ca-mi voi gasi raspunsul, dar raspunsul este ca nu exista raspuns, asa ca nici nu pun link, ca nu ajuta la nimic), maimutele nu fac acest gest decat daca sunt dresate. Cea mai veche manifestare aplaudaca cica dateaza din secolul III i.Hr., tot de la un eveniment monden. Dar alora de unde le-a venit ideea asta? Daca aveti vreo teorie, va rog sa mi-o propuneti si mie.

Si trei. De ce nu ma invrednicesc sa strang gunoaiele de anul trecut (sub forma de reviste, printuri si carti de vizita) de pe birou, ca sa intru si eu odata in 2009 asta despre care vorbeste toata lumea?

Omul Mare in Japonia

2009-01-10T21:29:00.003+02:00

Pentru ca prietenul nostru, T. (cunoscut si sub numele de C.), a plecat undeva foarte departe, singurel si curajos, Teodora s-a gandit sa-i facem un jurnal de calatorie, un fel de biografie scrisa nu de el, ci de noi, prietenii lui, lista scriitorilor fiind deschisa pentru toti cei care primesc mailuri de la T sau comunica cu el in orice fel. Adica el ne povesteste de-acolo si noi povestim ce-am inteles, cu mintile noastre mici si impotmolite in Estul Europei. Din aceasta initiativa a iesit Aventurile unui Om Mare in Japonia, care sper sa dureze un an, cat va dura si minunata sa calatorie. Daca aveti chef sa aflati lucruri la prima mana (adica a doua) despre Japonia si reusiti sa va descurcati in scriitura mea lanoasa, puteti afla cum e sa faci Revelionul nud.

M-am intors

2009-01-07T16:07:00.010+02:00

Am fost la Budapesta sa-mi petrec istovirea inca unui an. Poate o sa zic mai multe lucruri, insa deocamdata nu pot sa zic decat despre urmatorul.

Cred cu tarie ca cele pe care le vedeti mai jos sunt chiar scarile rulante de la metrou pe care o prostituata fermecatoare in pierzania ei, cu un abdomen perfect, coboara in prima scena din filmul Kontroll, pe care il iubesc neconditionat si pe care va indic tuturor sa-l vedeti cat mai repede.

Va rog sa observati asemanarea. Mentionez ca personajele din poze nu au nici o legatura. Poza facuta de mine (observati cum domnisoara din imagine se tine de bara cu amandoua mainile, ametita de inaltimea nefireasca a acestor scari):
Si o poza furata de pe site-ul filmului:

Mda, nu e nici o asemanare. Dar sa stiti ca in sufletul meu exista una izbitoare.

PS. Sa stiti ca nu urmaresc nici un scop dubios cu asemanarile si deosebirile pe care v-am pus sa le cautati in ultimele doua posturi. A fost o intamplare. De asemenea, promit ca incetez.

Observati diferenta

2009-01-07T16:03:00.005+02:00

Banksy's Balloon Girl la Londra:

Si la Galati, pe blocul unde sta mama:

There is always hope...

Am plecat

2008-12-19T16:19:00.004+02:00

Cu cat imbatranesc mai mult, cu atat sunt mai convinsa ca tot ce trebuie sa faci in viata este sa calatoresti.

Acum, ca am emis acest adevar absolut si l-am proptit aici pentru eternitate, pot sa plec in vacanta. Ne citim pe 4 ianuarie si, daca sunteti obraznici de Revelion, va aduc si o poza. Pa.

How 'bout them hipsters?

2008-12-18T17:52:00.004+02:00

Am gasit un punct de vedere bine si lung argumentat despre fascinanta noastra generatie de hipsteri si hipster wannabes, numit, cum altfel, Hipster: The Dead End of Western Civilization. Daca n-ar fi fost atat de documentat, l-as fi banuit pe autor ca e un batranel hippiot usor frustrat. Insa, pe langa faptul ca e foarte bine scris, articolul are o abordare destul de aproape de adevar. Personajele, fete cu tights si ochelari fara dioptrii, care acopera o privire de o goliciune dezarmanta sau baieti de 17 ani, cu atitudine usor gay si figura seriosa, sunt cu adevarat hilare. Spre exemplu:

" Standing outside an art-party next to a neat row of locked-up fixed-gear bikes, I come across a couple girls who exemplify hipster homogeneity. I ask one of the girls if her being at an art party and wearing fake eyeglasses, leggings and a flannel shirt makes her a hipster.

“I’m not comfortable with that term,” she replies.

Her friend adds, with just a flicker of menace in her eyes, “Yeah, I don’t know, you shouldn’t use that word, it’s just…”

“Offensive?”

“No… it’s just, well… if you don’t know why then you just shouldn’t even use it.”

“Ok, so what are you girls doing tonight after this party?”

“Ummm… We’re going to the after-party.” "

Si incheie frumos, deprimant si acuzator:

"We are a lost generation, desperately clinging to anything that feels real, but too afraid to become it ourselves. We are a defeated generation, resigned to the hypocrisy of those before us, who once sang songs of rebellion and now sell them back to us. We are the last generation, a culmination of all previous things, destroyed by the vapidity that surrounds us. The hipster represents the end of Western civilization – a culture so detached and disconnected that it has stopped giving birth to anything new."